L-am admirat pe tatăl meu, ofițer-inginer al Armatei Române când, imediat după pensionare, pe la jumătatea anilor `90, a deprins o meserie absolut nouă.
Deși era trecut bine de 60 de ani, tata a învățat rapid operare pe calculator, pentru a putea aplica eficient și modern meseria nou învățată, una doar aparent ușoară, aceea de evaluator imobiliar. A practicat-o mulți ani, până aproape de momentul când a fost chemat la cele veșnice. I-am spus că sunt uimit de faptul că nu este deloc legat de obișnuință și că e atât de receptiv la noutate. Păi este o șansă imensă, mi-a răspuns, câte generații au avut ocazia rară de a trece dintr-o epocă în alta? Te-ai gândit vreodată? Ia, să vedem!
Mai întâi, cei care au trecut de la vorbit la scris și citit, apoi, cei care au trecut la ascultat radioul, apoi, cei care au primit informația prin imaginile de pe ecranele televizoarelor. Iar acum, computerul. Cum să nu fiu fascinat de el și bucuros că îl pot folosi? Sigur, tata înțelegea progresul, nu îl speria deloc și a ținut pasul. Se despărțea senin de rigla de calcul, de schița tehnică în creion și planșa în tuș negru. Mi-am promis atunci, m-am rugat, să îi semăn când mi se va arăta ocazia de a trece la nou. Iată, a venit clipa! La mine, trecerea este doar însă doar una de ordin psihologic, nu și practic, pentru că tot ceea ce este noutate în materie de comunicații și IT devine rapid instrument în lumea presei. Altfel nici nu ai cum.
De ordin psihologic, pentru că mă despart de o atmosferă, de un mod de viată, de presa scrisă, tipărită pe hârtia de ziar, cu foșnetul și mirosul ei dulceag-amărui de lemn umed și cerneală. Aici ar fi momentul să trag o descriere a acestei lumi, cu bunele și cu relele ei, care să-mi umple ochii de lacrimi și să emoționeze cititorul. Nu aș fi cinstit însă, dacă aș face asta, pentru că aș evoca o lume deja dispărută, una care nu-și mai are rostul, ar fi ca și cum aș regreta jobenul purtat de bărbați și crinolina doamnelor.
Așa cum nu se mai poartă joben, nu pentru că nu mai este la modă din vreun capriciu, ci pentru că a devenit inutil, nu și-a mai găsit rolul și locul când societatea s-a îndreptat către practic și comod, la fel oamenii nu mai cumpăra bătrânul ziar, cotidianul care părea etern, de la chioșcul de la colț. De ce nu-l mai cumpără? Din același motiv din care nu mai poartă domnii joben și crinolină doamnele.
Cititul ziarului foșnitor a devenit incomod, nepractic, în condițiile în care astăzi, omul este despărțit de informație doar de un clic. Schimbarea de reflex a cititorilor a avut consecințe imediate. Faptul că oamenii nu au mai cumpărat ziare a dus la scăderea bugetelor de publicitate pentru print către zero. Totodată, hârtia s-a scumpit în galop. Cum să mai trăiești? Dar toate astea deja se știu. Ce nu se știe este ce se vă va întâmpla atunci când va veni Marea Pană, căci va veni cu siguranță, iar serverele care stochează istoria, așa cum o scriu jurnaliștii zi de zi, vor îngheța.
Va dispărea memoria neamului? Nu știu să răspund la această întrebare. Ce știu însă cu oarecare precizie este doar ceea ce ține de mine, de noi, de voința și priceperea mea, a noastră, a jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei, cei care dăm de mâine definitiv litera imprimată pe hârtie pe cea conturată din umbre electronice. Cum, însă, nu se schimbă decât aparența, cum esența rămâne aceeași, cum litera este tot literă, oricare ar fi suportul pe care apare, oricare ar fi calea prin care ajunge la cititor, nu există absolut niciun motiv ca ea să nu satisfacă cele mai severe exigențe în continuare, ca și până acum. Nu este o promisiune, se întâmplă deja! Trecusem deja de ani buni în cealaltă cameră, acum doar am închis ușa celei din care am ieșit.
Dacă vi se pare că nu găsiți în textul meu emoția despărțirii de fabuloasa lume a presei tipărite, de viața redacțională cu șarmul ei boem, nu greșiți deloc. Mi-am reprimat pornirea către evocarea nostalgică, am evitat să îmi arăt regretul pentru că timpul a operat schimbări potrivnice farmecului, în folosul practicului. Am făcut asta pentru că doar așa spectacolul poate merge mai departe.
Recomandările noastre
