A murit la vârsta de 75 de ani un foarte influent personaj din lumea cinematografiei, Ivan Reitman, omul care a realizat pelicule de comedie ce au avut mare succes.
Ivan Reitman, influentul regizor și producător de film, care a stat la baza unor comedii populare, printre care se numără Ghostbusters, Animal House și Twins, a murit la vârsta de 75 de ani.
Cunoscutul regisor și producător de filme Ivan Reitman a murit în somn, la 75 de ani
Reitman a decedat în somn, sâmbătă seara, în casa sa din Montecito, California, a anunțat familia sa pentru Associated Press. Nu a fost precizată însă cauza decesului. „Familia noastră este îndurerată de pierderea neașteptată a unui soț, tată și bunic care ne-a învățat să căutăm mereu magia în viață”, au declarat copiii săi, Jason, Catherine și Caroline Reitman într-o declarație comună.
„Ne consolează faptul că munca sa de regizor a adus râs și fericire pentru nenumărate persoane din întreaga lume. În timp ce plângem în mod privat, sperăm că cei care l-au cunoscut prin filmele sale își vor aminti de el mereu”, a mai spus familia cineastului.
„Noi toți cei din lumea comediei îi datorăm foarte mult”
Luni, cineaști și comedianți i-au adus un omagiu lui Ivan Reitman. Regizorul filmului Ghostbusters din 2016, Paul Feig, a scris: „Am avut onoarea de a lucra atât de aproape de Ivan și a fost întotdeauna o experiență din care am avut ce să învăț. Noi toți cei din lumea comediei îi datorăm foarte mult.” Comediantul Kumail Nanjiani a scris pe Twitter: „O legendă. Numărul de filme grozave pe care le-a făcut este absurd”.
Familia sa a emigrat din Cehoslovacia și a ajuns în Canada, la Toronto
Cunoscut pentru comediile mari, cu accente de ironie, care au surprins spiritul timpului lor, Reitman s-a născut în Komarmo, Cehoslovacia, în anul 1946. Mama sa supraviețuise lagărului nazist de la Auschwitz, iar tatăl său făcea parte din rezistența clandestină și era proprietarul celei mai mari fabrici de oțet din țară. Reitman avea doar patru ani când familia sa a fugit de opresiunea comunistă, călătorind în 1950 în cala cu cuie a unei barje care se îndrepta spre Viena.
Familia sa a emigrat în Toronto, Canada, la o rudă, acolo unde Ivan și-a descoperit pasiunea și talentul pentru cinematografie.