Veste neagră pentru cei care sunt pasionaţi de unul dintre cele mai populare jocuri din lume: Maki Kaji, considerat „naşul Sudoku”, a murit la 69 de ani, din cauza unei boli groaznice.
Kaji a dat numele celebrului puzzle după ce l-a publicat în propria revistă Nikoli, la începutul anilor 1980. De atunci, Sudoku, popularul joc care implică plasarea numerelor de la 1 la 9 în fiecare rând, coloană și pătrat dintr-o grilă de 9 pe 9, s-a răspândit pe tot globul.
Turneele au loc în toată lumea și se estimează că milioane de oameni sunt captivaţi de versiunile jocului în fiecare zi. Luni, reprezentanţii Nikoli au publicat un comunicat în care anunţă că Maki Kaji a murit la domiciliul său din Tokyo, din cauza cancerului căilor biliare.
Kaji s-a născut în orașul japonez Sapporo, în 1951. După ce a renunțat la Universitatea Keio, a înființat revista de puzzle Nikoli, care a publicat prima sa ediție în august 1980.
Care sunt originile Sudoku
Originile Sudoku sunt neclare. Unii cred că Euler, matematicianul elvețian din secolul al XVIII-lea, este creatorul său. New York Times a relatat că există teorii care indică faptul că jocul a venit în lumea arabă din China, prin India, în secolele 8 sau 9.
Ziarele franceze au publicat o serie de versiuni timpurii ale jocului la sfârșitul secolului al XIX-lea, inclusiv una numită „le carré magique diabolique” sau piața magică malefică, publicată de ziarul La France în iulie 1895.
Totuşi, arhitectul american Howard Garns este adesea creditat ca fiind creatorul versiunii moderne a puzzle-ului, în anii 1970, sub numele Number Place. Acest joc a fost văzut de Kaji în 1984.
„A fost un puzzle foarte interesant, distractiv de rezolvat. Dar numele Number Place nu m-a lovit. Am vrut să creez un nume japonez”, a spus Kaji într-un interviu din 2008.
Povestea numelui Sudoku
În cele din urmă, el s-a oprit la varianta „suuji wa dokushin ni kagiru”, care înseamă „numerele ar trebui să fie singure”. Împins de colegi să vină cu un nume mai captivant în timp ce se grăbea să ajungă la o cursă de cai, el a spus că a venit cu numele Sudoku „în aproximativ 25 de secunde”.
Jocul a devenit popular în Japonia, dar s-a transformat într-un fenomen global abia în 2004, după ce The Times of London a publicat un puzzle.
Kaji nu înregistrat marca și nu a câștigat financiar de pe urma succesului uriaş înregistrat de joc. Dar el a spus că bucuria celor care se bucură de joc este mai importantă decât orice recompensă financiară.
„Sunt foarte emoționat când văd o nouă idee pentru un puzzle care are mult potențial. Sunt foarte încântat de asta. Este ca și cum ai găsi o comoară”, declara el pentru BBC în 2007. Sudoku este un joc popular şi în România, mai ales printre pensionari.