Profesorul doctor Tiberiu Bățagă, primul ortoped român acceptat în Comitetul pentru artroplastia de genunchi, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit comunicatului Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a anunţat, sâmbătă, că a murit doctorul Tiberiu Băţagă, şeful Clinicii de Ortopedie-Traumatologie. Reputatul medic a devenit primul ortoped din România care a fost acceptat ca membru al Comitetului pentru artroplastia de genunchi ISAKOS, la cel de-al 14-lea Congres Bienal al International Society of Arthroscopy, Knee Surgery and Orthopaedic Sports Medicine.
Medicul a a coordonat Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie timp de 17 ani
Potrivit anuţului făcut de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, prof. dr. Tiberiu Băţagă a fost cel care a coordonat Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie timp de 17 ani.
„Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi întreg colectivul Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie transmit sincere condoleanţe şi se alătură cu multă compasiune familiei Băţagă, în aceste momente grele, prilejuite de trecerea prematură în eternitate a domnului prof. dr. Tiberiu Băţagă, cel care a coordonat Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie timp de 17 ani şi un nume foarte apreciat pe plan naţional şi internaţional în domeniul ortopediei şi traumatologiei.
În luna iunie a acestui an, prof. dr. Tiberiu Băţagă a devenit primul ortoped din România care a fost acceptat ca membru al Comitetului pentru artroplastia de genunchi ISAKOS, la cel de-al 14-lea Congres Bienal al International Society of Arthroscopy, Knee Surgery and Orthopaedic Sports Medicine, de la Boston, SUA. Dispariţia sa lasă un gol imens în rândul discipolilor săi şi al multor generaţii de studenţi, fiind o pierdere inestimabilă pentru comunitatea medicală mureşeană”, se arată în comunicatul SCJU Târgu Mureş.
Cine a fost reputatul medic Tiberiu Băţagă
Dr. Tiberiu Băţagă s-a născut în data de 10 ianuarie 1960, era profesor universitar la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade'' din Târgu Mureş, este iniţiatorul Cursului Internaţional de Ortopedie acreditat ESSKA (Societatea Europeană pentru Traumatologie Sportivă, Chirurgia Genunchiului şi Artroscopie) şi ICRS (Societatea Internaţională pentru Regenerarea Cartilajelor şi Prezervarea Articulaţiilor). Era expert POS DRU pe cercetare avansată prin programe postdoctorale în ştiinţe fundamentale şi clinice medicale.
De asemenea, medicul Tiberiu Băţagă anunţa, în luna mai, în deschiderea Cursului Internaţional de Ortopedie pe care îl organiza la Târgu Mureş de opt ani, că ortopedia mureşeană a primit recunoaştere din partea a două entităţi mondiale ESSKA şi ICRS, urmând să înceapă acreditarea ISAKOS, ceea ce s-a şi întâmplat în luna iunie.
Unul dintre cele mai mari proiecte ale sale, după primirea acestor recunoaşteri internaţionale ale centrului medical mureşean, era înfiinţarea unui centru de excelenţă FIFA, primul din această parte a Europei.