Fosta soţie a lui Robert F. Kennedy Jr., Mary Richardson Kennedy, care avea probleme din cauza consumului de droguri şi de alcool, a fost găsită moartă, ieri, într-un imobil proprietate a familiei.
UPDATE: Mary Kennedy, cea de-a doua soţie a lui Robert Kennedy Jr, în vârstă de 52 de ani, s-a spânzurat în locuinţa sa din Bedford (statul New York), au informat autorităţile locale, potrivit AFP. Medicul legist din comitatul Westchester a precizat, într-un scurt comunicat, că autopsia indică ”moartea prin asfixiere cauzată de spânzurare”. Cadavrul femeii a fost găsit, ieri, în locuința sa Autopsia cadavrului femeii de 52 de ani urmează să fie efectuată, azi, pentru stabilirea cauzei decesului. Deocamdată nu există o cauză oficială a morții, dar presa americană scrie că femeia a fost găsită spânzurată. Un comunicat emis de Biroul de presă al lui Robert Kenndey Jr. subliniază că Mary Kennedy, de profesie arhitect, ”i-a inspirat familiei bunătate, dragoste, blândeţe şi nobleţe sufletească”.
Mary Richardson s-a căsătorit cu avocatul Robert F. Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John Kennedy, în 1994. Cei doi au fost căsătoriți timp de 16 ani și au patru copii, cel mai mic născându-se în 2001. Robert Kennedy a intentat divorţ, în mai 2010, acesta fiind cel de-al doilea mariaj eşuat al său.
Problemele generate de consumul de alcool apăruseră cu câţiva ani în urmă. În 2007, soţul său a dus-o la o clinică de dezintoxicare, însă Mary Richardson Kennedy s-a opus şi a fugit din maşină, conform unor surse ale poliţiei locale. Este încă un deces al unui membru al familiei Kennedy, urmărit parcă de blestem, după asasinarea lui John F. Kennedy şi a fratelui său Robert F. Kennedy, în anii '60.