A murit! Doliu în politică. Guvernul a emis un comunicat

Tragedie în lumea politică a Europei. Annemarie Huber-Hotz, prima femeie șef a Guvernului Elveţiei a murit la vârsta de 70 de ani.

Conform informațiilor primite, decesul a fost cauzat  de o insuficiență cardiacă, notează Reuters.

Huber-Hotz a fost aleasă cancelar federal în 1999, după ce a activat ca șef al secretariatului Camerei superioare a Elveției și apoi ca secretar general al Camerelor superioare și inferioare unite.

Ea a ocupat funcția de cancelar federal al celor șapte membri ai Cabinetului Elveției până în 2007. După ce s-a retras din funcţie, a lucrat pentru mai multe organizații de caritate din Elveția și a fost prima femeie președintă a Crucii Roșii Elvețiene.

Huber-Hotz, membru al Partidului liberalilor democraţi din Elveția (FDP), a murit din cauza unei insuficiențe cardiace în timp ce se plimba cu familia ei, a relatat cotidianul elvețian Luzerner Zeitung, citând un membru al familiei.

„Annemarie Huber-Hotz a considerat întotdeauna că meseria ei de cancelar a fost un privilegiu. Ea a înțeles cum să se apropie și să asculte alte persoane", a transmis Guvernul într-un comunicat.

„Cu plăcerea pentru muncă, curiozitatea pe tot parcursul vieții și generozitatea ei, a fost un model pentru semenii săi.”, se mai arată în comunicat.