Rușii le-au spus volohi, ucrainienii țiganii albi, ei își spun români, dar pentru ei România însemna ceva abstract, un loc din care mai veneau din când în când oameni cu hrană și vorbind o limbă pe care parcă o înțelegeau. La Poroșcovo, în Transcarpatia Ucrainei, fostul primar de Țețchea Ovidiu Drimbea mergea de patru ani, deja, înainte să înceapă războiul.
Copiii care nu au mâncat un ou, nu au văzut un televizor
A fost marcat de soarta volohilor. “Erau peste 2000 de suflete care au peste 1000 de copii, vorbesc și trăiesc arhaic. Au foarte mulți copii fiindcă așa au învățat din moși strămoși că-și pot păstra neamul. Majoritatea acestor copii au mers cel mult până la școală. Poate că nu au fost niciodată nici până în centrul satului.Odată am organizat pentru ei un fast- food, au venit peste 700 de copiii să mănânce un sandviș”, își amintește fostul primar de Țețchea. Legăturile dese cu comunitățile din Ucraina au făcut din Ovidiu Drimba acel om din România pe care se puteau sprijini. A rămas tot timpul în contact cu oamenii pe care i-a ajutat. Înainte să izbucnească războiul se întorsese din Ucraina, din misiunea de a ajuta comunitățile doar cu o lună în urmă.
Din vacanță romantică în exil
Pe 26 februarie a primit primii ucrainieni. “O familie frumoasă care asemenea multor alte familii aveau tot ce le trebuie la ei acasă. Oamenii aceștia s-au întors chiar noapte dinainte să plece în pribegie dintr-o vacanță romantică la Viena. Au ajuns la 5 dimineața. Aveau un prieten, un soldat rus care, conform promisiunii, i-a anunțat că a început războiul. Cum veniseră din vacanță și-au pus hainele la spălat. Așa le-au lăsat…Imediat cum au ajuns le-am spus că mergem la cumpărături și i-am întrebat de ce au nevoie. Mi-au spus că au nevoie doar de ciorapi pentru că au uitat să ia deoarece a trebuit să lase totul în urmă în 15 minute”, poveste;te filantropul. La început au venit câțiva ucrainieni la Subpiatră, apoi au venit în valuri. La un moment dat comunitatea ucrainienilor din Subpiatră număra 56 de suflete. Ovidiu Drimba a înțeles că de acum e răspunzător de soarta fiecăruia. Mai mult decât atât, într-o noapte la 12 este sunat de mama unor copile volohe .
“Mi-a spus să vin să iau trei fete că e în România. Unde în România? La graniță! Nu știa unde e. I-am spus să întrebe. Era la Sighetu Marmației. Am plecat, iar între timp am rugat un prieten să i-a fetele. Mama a spus că vrea măcar trei copiii să salveze din cei mulți pe care îi are. Le-a lăsat cu o plasă de haine, fără telefon…”, spune povestea fetițelor sale volohe Ovidiu Drimbea. Nu a fost simplu să le poată lua în grijă. “Cred că suntem caz unic în România…Acum, după multe încercări de a intra în legalitate, sunt fetele mele, le-am luat cu soția în plasament. Fetițele acestea au văzut televizor pentru prima dată la noi în casă, nu știau să mănânce carne, nu mâncaseră niciodată un ou. Mi-aș fi dorit pentru cea mare să urmeze o școală profesională, cred că are talent în bucătărie. Din păcate demersul meu nu a fost înțeles așa cum trebuie, mi s-a spus că încurc. Acum toate cele trei fete luate în plasament studiază la Constantin Șerban la Aleșd, acolo unde învața și fiica mea. Sunt de tot, 5 copiii din Ucraina care învață on line la Constantin Șerban”, spune fostul primar de Țechea. Din păcate, statul român nu a reglementat statutul acestor copii în școli. Au doar rol de auditor. “Învață după sistem ucrainian. I-am spus fetei mai mari că trebuie să se străduiască să învețe, iar la matematică trebuie să știe formule. M-a aprobat, apoi a venit să mă întreb: <Ce e aceea formula?>”, explică Ovidiu Drimbea situația cu care se confruntă.
Universitarul care descarcă marfă la Profi
Când întocmea actele pentru plasamentul fetițelelor a cunoscut o familie: el professor universitar, 61 de ani. Ea 39. Aveau doi copii, unul de patru luni. Aveau acasă tot ceea ce le trebuia. Au rămas doar cu o mașină. Le-a dat numărul de telefon să se asigure că au cu cine vorbi, la cine să apeleze. Locuiesc în Tileagd, iar domnul profesor încarcă, descarcă, pune marfă pe rafturi la Profi. Profesorul e rus- tătar și e atât de supărat…Înainte vorbea doar rusa, acum spune că vrea să învețe ucrainiana și să nu mai audă niciodată de limba rusă.
“Am fost atât de impresionat. Domnul profesor a aflat că vine cineva din zona lui aici. I-a tăiat păr de la pisica lăsată acasă și i-a adus la Tileagd…Oamenii aceștia, copii și adulți speră de 9 luni că într-o săptămână- două se întorc acasă. Pe măsură ce trece timpul sunt cuprinși de depresii. Am apelat pentru ei la serviciile unui pshiholog. E și cazul unei mame care trăiește la Subpiatră. Are 45 de kg și doi copii. Copilul cel mare , de 11 ani, încearcă să o ajute, am aflat cu durere că o săptămână nu a coborât din pat din cauza depresiei. Acești oameni nu au cu cine vorbi, nu știu nimic de soții lor, de părinți lor. Acum unii știu că nu se vor mai întoarce niciodată acasă…”, spune fostul primar de Țețchea. Pe fondul stresului, mulți fac atac de panică. De exemplu, într-o seară o doamnă avea un copil răcit. A apelat la Ovidiu Drimbea și orice tratament i s-a oferit a refuzat cerând insistent un spray pentru nas. Ovidiu Drimbea văzând că situația devine critică a apelat la o farmacie să deschidă, să procure spray-ul. “ În momentul în care au văzut că au spray-ul nici doamna, nici copilul nu au mai avut nimic”, povestește filantropul din Subpiatră. Fiecare familie vine cu povestea ei, trăiește aici, dincolo de susținerea de care se bucură , propria drama. Sunt destine care par a fi fost scrise de un autor dramatic. In ochii lor citești toată durerea lumii.
Copiii de 7 ani spun povești cu bombe. Vor să se răzbune
“Acești oameni vin dintr-o cultură diferită. De exemplu, ei nu știau să își facă foc fiindcă în Ucraina era gaz peste tot”, spune Ovidiu Drimba. În casa părinților săi au locuit multă vreme două mame cu patru copii cu autism. A fost o provocare și pentru Ovidiu Drimba să facă față situației. Sunt apoi cazuri în care trebuie să apeleze urgent la medici. S-a întâmplat cu un băiețel care a făcut pshoriazis pe fond de stres, dar și cu una dintre fetițele luate în plasament. “Și-a rupt mâna, trebuia operată. Medicul m-a întrebat dacă fetița asta are 13 ani , fiindcă are musculatura și osatura unui adult. Lucrase, în Ucraina, pe o plantație de lavandă”, povestește Ovidiu Drimba. În timpul verii a fost orgaizată o tabără pentru copii. “I-am dus în zona Sibiului, pe la căsuțele de lut.Erau copii de 7-12 ani. Stând la masa, acești copiii vorbeau numai de bombe și rachete și despre ce o să le facă rușilor ca să se răzbune”, explică fostul primar drama micuților. În timp ce unii încă speră să se întoarcă la rosturile lor, fetițele luate în plasament se tem să nu vină părinții să le ia acasă. “Acum fetele mele se simt bine aici, mai ales după ce au văzut că școala nu e o sperietoare, că aici nu sunt bătute și alungate în ultima bancă”, spune fostul primar de Țețchea.
Din păcate, puțini sunt cei care încearcă să rescrie destinele acestor oameni traumatizați. Pentru cei mai mulți sunt statistici și se traduc în posibilitatea de a încasa bani atât timp cât aceste fonduri există. “Tare mă tem că îi vom vedea în stradă când nu mai sunt aceste fonduri la dispoziție… Vin și la noi să facă statistici, au fost de la UNICEF, de la o fundație din Portugalia, au vrut să afle ce problem medicale au, dar când am întrebat ce soluții ar fi, au spus că ei fac statistici. Din păcate, tot statistici sunt și cei 17 copiii de la granița cu Uniunea Europeană, din comunitatea volohă, care în 2021 au murit de malnutriție”, spune cu un gust amar filantropul. De la izbucnirea războiului, Ovidiu Drimba are la mas[, în fiecare duminică, cel puțin 15 refugiați. La început, când au sosit în comună, fostul primar spune că a văzut uimit cum opreau mașinile localnicilor și fiecare oferea un sac de cartofi, mâncare, haine…
Piese de teatru cu război
Recent, preotul ortodox Lucian Crișan a vrut să ofere bucurie și alinare comunității ucrainiene. A înțeles că iubirea față de Dumnezeu se dovedește prin iubirea aproapelui, care este orice om aflat în nevoie și așteaptă ajutorul celorlalți oameni, indiferent de neam, religie sau statut social.
Parohia Subpiatra a organizat în perioada 5-13 noiembrie o activitate social-filantropică și cultural-artistică pentru a-i sprijini pe refugiații ucraineni, care sunt găzduiți de către localnicii din Subpiatra. Totul a început cu o colectă în bani și alimente. În semn de recunoștință pentru ospitalitatea enoriașilor, copiii ucraineni au susținut în biserica parohială un recital de cântări în limba lor maternă. Activitatea s-a încheiat în seara zilei de 13 noiembrie printr-un spectacol care a avut loc la Căminul cultural din sat. Copiii din Parohia Subpiatra, pregătiți de preotul Lucian Crișan, au susținut un recital de cântări religioase și patriotice, iar Ansamblul folcloric „Datina”, coordonat de Cristian Strugar a încântat audiența prin frumoase dansuri populare tradiționale. La spectacol au paticipat copiii și tinerii ucraineni care au prezentat o scenetă despre război și pace și au interpretat cântece religioase și patriotice ucrainene. În această duminică, ucrainienii din Subpiatră vor sărbători în stil american. Aceasta fiindcă la Biserica Penticostală e sărbătoarea de mulțumire, sărbătoare inspirată din Ziua Recunoștinței. Ovidiu Drimbea rămâne omul care duce pe umeri povara tristeții, bucuriei și traiului de zi cu zi a comunității de ucrainieni. “Nu vrea să fiu erou, dar nu pot abandona aceste suflete măcinate de depresie și însingurare”, spune Ovidiu Drimbea.