A intrat în vigoare. Ordonanţa Militară 4, publicată în Monitorul Oficial
- Feri Predescu
- 30 martie 2020, 09:49
Art.12 - (1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanţa militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins: "(3) Interdicţia privind circulaţia persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulaţiei pietonale".
Art.13 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:
a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art.1;
b) Poliţia Română, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Poliţia locală, pentru măsura prevăzută la art.2;
c) Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, Poliţia locală, Direcţiile de sănătate publică şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 şi 4;
d) Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.5;
e) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 şi art.11 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.14 - (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare".