Ca urmare a sancțiunilor impuse de SUA, situația economică din Iran a atins cote alarmant de joase. Rata șomajului foarte mare și moneda națională care a pierdut jumătate din valoare într-un timp foarte scurt a determinat reacții politice importante. Parlamentul iranian l-a înlăturat, duminică, din funcţie pe ministrul Finanţelor şi Economiei.
Statele Unite au impus anumite sancţiuni, care au intrat în vigoare la începutul lunii august şi un al doilea set, care vizează industria petrolieră, va intra în vigoare în noiembrie, potrivit stiripesurse.ro
Comandantul Gărzii Revoluţionare a spus că Iranul are de-a face cu provocări „unice”, în timp ce ministrul de Externe a acuzat SUA că duc „un război psihologic” cu ţara sa.
Înlăturarea ministrului Finanţelor şi Economiei a fost făcută de Parlament cu 137 de voturi la 121, potrivit presei de stat citate de Reuters.
Această măsură este cea mai recentă dintr-o serie care a vizat personalul de top din zona economică. La începutul lunii august, ministrul Muncii a fost înlăturat din funcţie, iar luna trecută, preşedintele Hassan Rouhani l-a înlocuit pe conducătorul băncii centrale.