Cu o înălţime de 60 de metri, titanicul ceas, imaginat de un inginer american, va număra anii aşa cum ceasurile obişniute numără secundele. Săpăturile pentru situl unde va fi asamblat imensul mecanism au început în munţii din Texas.

Peste sute sau poate mii de ani, turiştii care se vor aventura prin munţii calcaroşi din Texas vor face o descoperire surprinzătoare. Dintr-o dată se vor găsi în faţa unei peşteri sigilate cu uşi de oţel. După deblocarea lor, printr-o lumină foarte slabă începe urcarea pe o scară circulară, în jurul unui mecanism enorm cu piese din oţel inoxidabil şi ceramică. Cu fiecare treaptă urcată, misterul înalt de 60 de metri şi lat de 10 se va dezvălui: ceasul celor 10.000 de ani. Acest proiect faraonic nu este o operă de ficţiune. Ideea a împlinit, deja 25 de ani, şi acum urmează să fie pusă în practică, scrie Le Figaro. La baza proiectului stă Danny Hils, un informatician californian, care a realizat, în anul 1999 un prototip expus astăzi în Muzeul de Ştiinţă de la Londra. Pentru adevăratul ceas, s-a ales acum un loc retras în vestul statului Texas. Construcţia va dura ani buni, dar echipa lui Hills este încântată că proiectul a demarat. Asigurări anti-furt Cu exemplul piramidelor egiptene şi al mormintelor antice călcate de hoţi, o provocare pentru inventatorii ceasului a fost să facă un mecanism care să reziste în timp şi care să nu atragă hoţii. S-a ajuns, astfel, la un amestec de piese din piatră şi oţel inoxidabil. Mecanismul va fi unul extrem de lent, multe angrenaje urmând să rămână în contact, fără să se mişte, chiar şi zeci de ani. Zonele de contact vor fi acoperite cu un amestec ceramic, pentru a evita ca piesele să se lipească unele de altele. Pentru a rămâne sincronizat cu timpul astronomic, inginerii au imaginat un sistem complex de lentile, care permite ceasului să "vadă", în fiecare zi, soarele la zenit. Autonomia ceasului va fi asigurată de un sistem ingenios, care profită de diferențele mari de temperatură între zi și noapte, și care ”întoarce” ceasul prin intermediul dilatării unor piese. Ca localizare, ”părinţii” proiectului au ales un loc cât se poate de ascuns, fără a fi, însă, prea greu accesibil. Astfel, el va putea deveni chiar un obiectiv turistic, şi va fi uşor accesibil pentru eventuale reparaţii de peste secole.