A fost votat chiar şi după ce a murit

A fost votat chiar şi după ce a murit

Alegerile din comuna Voineşti, judeţul Iaşi, s-au desfăşurat normal, deşi unul dintre candidaţi a decedat în ziua votului.

Neculai Ivaşcu a fost votat chiar şi după ce a murit Alegerile din comuna Voineşti, judeţul Iaşi, s-au desfăşurat normal, deşi unul dintre candidaţi a decedat în ziua votului Biroul Electoral Central a fost pus în încurcătură, ieri, pentru că s-a trezit în faţa unei situaţii care nu fusese prevăzută în nicio lege: unul dintre candidaţii la Primăria Voineşti, judeţul Iaşi, a încetat din viaţă în ziua votului. Neculai Ivaşcu (PSD) avea 58 de ani şi conducea primăria din anul 1990. Acum ajunsese în turul al doilea al alegerilor şi se lupta cu Gheorghe Dobreanu (PNL).

În dimineaţa votului însă, Ivaşcu a fost dus, în stare critică, la Clinica de Gastroenterologie a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Medicii care l-au îngrijit au declarat pentru Mediafax că primarul din Voineşti suferea de o afecţiune cronică a ficatului. „Era în evidenţa noastră de foarte mult timp. Probabil că l-a afectat stresul campaniei. A fost adus la noi în stare extrem de gravă şi l-am trimis la Spitalul de Neurochirurgie, deoarece suferise o tulburare neurologică“, a declarat Carol Stanciu, de la Clinica de Gastroenterologie. Primarul din Voineşti a încetat din viaţă în jurul orei 9.00 dimineaţa.

„Eram în război cu el, dar nu-l uram ca om. Îmi pare rău că a murit. Chiar şi ca socoteală politică moartea lui complică lucrurile în loc să le simplifice“, a declarat Gheorghe Dobreanu, contracandidatul lui Ivaşcu.

BEC: dacă mortul învinge, contestăm alegerile

Directorul de campanie al PSD Iaşi, Cristian Nichifor, a declarat ieri că prefectul de Iaşi, Marius Bodea, i-a telefonat lui Neculai Ivaşcu ca să-l intimideze. „Mi-a spus aseară că a primit un telefon de la prefectul interimar al judeţului Iaşi, Marius Bodea, care l-a luat la întrebări despre modul cum decurg organizările pentru cel de-al doilea tur al alegerilor“, a declarat el pentru ziarul „Ieşeanul“. Prefectul Bodea a confirmat discuţia, dar a respins ideea că l-ar fi ameninţat pe Ivaşcu. „L-am sunat doar să-l rog să-mi comunice imediat dacă se petrec probleme deosebite în comună“.

La scurt timp după anunţarea decesului, Asociaţia Pro Democraţia a cerut suspendarea procesului electoral, „având în vedere că a primit sesizări din partea cetăţenilor din comună prin care era anunţată că o parte dintre ei nu vor mai participa la vot, fiind susţinători ai candidatului decedat“.

BEC a analizat prevederile legale în vigoare şi a decis că „procedura de vot va continua în Voineşti. Nu avem un text de lege în baza căruia să oprim procesul electoral. În cazul în care candidatul care a murit va ieşi învingător, BEC va contesta alegerile, iar în cazul în care contracandidatul aflat în viaţă va obţine mai multe voturi, atunci va fi validat în funcţia de primar“, a declarat Marian Muhuleţ, purtătorul de cuvânt al BEC.

Câştigase primul tur

Neculai Ivaşcu avea doi copii şi o soţie învăţătoare în comună. Era primar în comuna Voineşti de 18 ani. Comuna din judeţul Iaşi are 6.000 de locuitori. În primul tur de scrutin, Ivaşcu obţinuse cu 100 de voturi mai mult decât contracandidatul său, liberalul Gheorghe Dobreanu.

"Eu am votat înainte de slujbă. Vestea despre primar am aflat-o la Sfânta Liturghie. I-a telefonat cineva părintelui şi el ne-a spus ce s-a întâmplat. Eram şocaţi cu toţii. Cum să se întâmple aşa o nenorocire tocmai în ziua în care urma să fie ales din nou? Dar mulţi au votat după slujbă. Opt rude de-ale mele s-au dus să-l voteze chiar după ce au aflat că a murit." - Elena Cosma, localnică

ŞOC. Localnicii din Voineşti erau bulversaţi după ce au aflat despre decesul primarului

Ne puteți urmări și pe Google News