Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că a alimentat cardurile deja existente, cu cea de-a doua tranșă a tichetelor sociale, de 250 de lei. Pentru beneficiarii care au devenit mai târziu eligibili, cardurile vor fi emise în următoarea săptămână.
Cea de-a doua tranșă a tichetelor sociale de 250 de lei a fost virată pe carduri. În această etapă, 91.000 de persoane care nu au fost eligibile până acum, așteaptă să primească cardurile. Acestea vor ajunge la beneficiari până în 23 septembrie.
S-au făcut plățile
Încă două tranșe de câte 250 de lei fiecare vor mai fi acordate până la finele anului. „După eforturi susţinute din partea echipei şi o analiză riguroasă asupra a tot ce a însemnat prima tranşă, iată că reuşim să livrăm cei 250 de lei aferenţi tranşei a doua mai repede decât anunţasem. Am efectuat plăţile pentru cei care au carduri deja şi sunt în continuare eligibili.
În total, această tranşă va ajunge la aproximativ 2,4 milioane de români şi se ridică la aproape 600 de milioane de lei, bani europeni pentru alimente şi mese calde. Aşadar, de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea utiliza suma. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanţii emitenţilor de carduri şi ai Poştei pentru ca şi noii beneficiari eligibili să aibă cardurile cât mai repede posibil“, a anunțat ministrul Marcel Boloş, potrivit Romania TV.
Ce facem dacă nu am primit cardul
MIPE a prezentat și un ghid cu îndrumări pentru beneficiarii care au probleme în ceea ce privește tichetele sociale. În cazul în care nu ați intrat în posesia cardului trebuie să vă adresați mai întâi Poștei Române.
„Sunt persoane care nu au intrat în posesia cardului pentru că, la momentul distribuirii, nu se aflau la domiciliu. Poșta Română încearcă distribuirea de două ori pentru fiecare beneficiar. Dacă vă aflați în această situație, primul pas este să verificați la cel mai apropiat oficiu poștal. Dacă nu găsiți cardul acolo, sunați la 031.9268.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar listele cu beneficiari. Așadar, dacă ați devenit eligibili pe parcursul programului, veți fi adăugați pe aceste liste. Pentru a vă asigura că nu sunteți omiși, vă puteți adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială – din județul de reședință. Verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea să adauge sau să elimine beneficiari din liste“, se arată într-un comunicat de presă al MIPE.