A fost văzut pentru prima oară în Munţii Tian Shan. Motivul exact care duce la dispariţia acestei specii nu este cunoscut | VIDEO

Până acum, doar 29 de astfel de animale au fost văzute în viaţă...

Acesta a fost văzut pentru prima oară în Munţii Tian Shan din China, el locuind în găurile şi în crăpăturile stâncilor. Până acum, doar 29 de astfel de animale au fost văzute în viaţă. În ultimul deceniu, populaţia de Ili pika a scăzut cu circa 55%.

Micile mamifere sunt extrem de dificil de fotografiat. Spre exemplu, între 2002 şi 2003, doi cercetători au făcut şapte expediţii în 12 zone diferite pentru a le studia. După 37 de zile, cei doi bărbaţi s-au întors acasă cu mâna goală. Cel care a descoperit această specie în anii '80, Weidong Li, a avut şansa de a întâlni din nou mamiferul. El se afla alături de un grup de cercetători când a văzut simpaticul animal. Ei au reuşit să realizeze fotografia de mai sus.

Motivul exact care duce la dispariţia acestei specii nu este cunoscut, dar oamenii de ştiinţă cred că ar putea fi vorba despre o boală, de creşterea activităţii umane în apropierea vizuinelor lor sau despre schimbările climatice produse în ultimii ani.