Confirmare oficială: liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis în atacul de la Beirut

Hassan Nasrallah / sursa foto: wikipedia

Update - Eliminarea liderul teroriștilor Hezbollah, Hassan Nasrallah, în timpul atacului de la Beirut a fost confirmată oficial.

Operațiunea IDF de eliminare a liderului terorirst Hassan Nasrallah a fost denumită „Noua Ordine”, potrivit surselor militare.

De asemenea, IDF a prezentat imagini de la sol cu buncărul subteran distrus în atacul aerian al aviației din Israel.

Nici până la acest moment nu este clar dacă liderul teroriștilor Hezbollah a fost lovit sau nu de atacul aerian desfășurat de aviația din Israel asupra buncărului în care se ascundea Hassan Nasrallah.

A fost sau nu ucis liderul Hezbollah?

Un oficial israelian a confirmat, pentru The Times of Israel, că loviturile l-au vizat pe Nasrallah, despre care se credea că se afla la centrul de comandă în acel moment. „Este foarte greu să ți-l imaginezi ieșind în viață după o astfel de lovitură”, a spus oficialul, în timp ce mai multe rapoarte din mass-media israeliană citau o evaluare a Israelului conform căreia Nasrallah a fost ucis, cu grad foarte mare de probabilitate, în lovitura aeriană asupra sediului subteran.

Atacul a zguduit capitala libaneze și a înălțat nori groși de fum peste oraș. S-au raportat multe victime. O sursă apropiată de Hezbollah a spus că loviturile israeliene au distrus șase clădiri. A fost cel mai puternic atac din Beirut în aproape un an de conflict între Hezbollah și Israel.

Rețelele de televiziune israeliene au raportat că atacul a implicat bombe care au cumulat zeci de tone de explozibili.

Se crede că Nasrallah era în buncăr în momentul atacului

O sursă de securitate libaneză a declarat pentru Reuters că înalții oficiali ai Hezbollah sunt de obicei adunați la locul vizat de atacul aerian din Israel.

Subliniind natura extraordinară a loviturii, purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a dat o declarație în fața camerelor la câteva minute după atac. Hagari a spus că centrul de comandă a fost construit sub clădiri civile din suburbia Dahiyeh, un bastion cunoscut al teroriștilor Hezbollah din Beirut. Dar Hagari nu a menționat dacă Nasrallah a fost o țintă sau dacă se credea că era prezent la fața locului.

Hezbollah. Sursa foto Arhiva EVZ

Daniel Hagari a mai spus că nu există modificări în recomandările pentru civilii israelieni, în acest moment.

Reamintim că Israelul a eliminat o mare parte din conducerea de rang înalt a grupării teroriste Hezbollah, în ultimele săptămâni.

Iranul spune că liderul teroriștilor Hezbollah e în viață. Dar acesta nu a dat niciun semn după atac

La scurt timp după lovituri, surse apropiate de Hezbollah au declarat pentru AFP și Reuters că Nasrallah ar fi în viață, în timp ce Reuters a citat un oficial iranian de securitate spunând că Teheranul verifica starea liderului terorist.

Dar, la câteva ore după lovituri, Nasrallah nu dăduse niciun semn de viață.

În momentul în care a apărut știrea despre atacul aerian, premierul Benjamin Netanyahu a întrerupt un briefing cu reporterii israelieni, după discursul său de la Organizația Națiunilor Unite. Secretarul militar al lui Netanyahu i-a șoptit ceva la ureche, înainte ca acesta să întrerupă brusc briefing-ul și să plece cu consilierii săi.

Ulterior, prim-ministrul a anunțat că își va întrerupe vizita în Statele Unite și că va pleca în Israel.