Prima brigadă a forţelor regulate irakiene formată doar din combatanţi creştini a fost oficial creată joi, având ca sarcină recucerirea oraşelor şi a satelor creştine de la jihadiştii Statului Islamic (SI), relatează AFP.
Această nouă brigadă este plasată sub comandamentul executivului regiunii autonome irakiene Kurdistan, ale cărui forţe de securitate (Peshmerga) au un rol esenţial în lupta împotriva SI.
Noii săi soldaţi au făcut o demonstraţie în faţa unor responsabili kurzi şi asirieni la Fishkabur, în nord-vestul Irakului, în apropiere de frontiera cu Turcia şi Siria, potrivit unui corespondent al AFP la faţa locului, informează Agerpres.ro
O mare majoritate dintre creştinii din Irak trăiau în câmpia Ninive, o zonă ce se întinde de la capitala Kurdistanului, Erbil, până la Mosul, al doilea oraş ca mărime al Irakului cucerit în iunie de către SI. Dar înaintarea jihadiştilor SI în august a determinat refugierea a zeci de mii dintre ei.
''Aproximativ 600 de fraţi creştini din câmpia Ninive au participat la pregătire, ce constă în principal dintr-un antrenament fizic, cursuri de artă militară şi exerciţii de tir'', a explicat comandantul Academiei Militare, generalul Abou Baker Ismail. ''Toţi participanţii sunt voluntari şi vor să-şi elibereze pământul de sub jihadişti, apoi să-l apere'', a adăugat el.
Această nouă brigadă, botezată ''Gărzile Tigrului'', a fost înfiinţată pe rămăşiţele unei forţe asiriene create în 2004 pentru apărarea bisericilor din regiune.