O îngrijitoare din Moldova a fost găsită, moartă, în baia italiencei de care avea grijă. Deși în cauză a fost demarată o anchetă, elementele noi nu se grăbesc să apară.
Ancheta decesului badantei din Republica Moldova în vârstă de 41 de ani, care a fost găsită moartă în baie, în data de 6 martie, în localitatea Altavilla Silentina, unde avea grijă de o bătrână, nu mai avansează. Snejana şi-a pierdut viaţa în 6 martie, cu o zi înainte de aniversarea ei.
Trupul găsit în baia femeii de care aceasta avea grijă, a fost dus la morga spitalului din Eboli, iar din cauza pandemiei, necropsia a fost amânată până în 21 aprilie. În acest moment, se așteaptă o serie de rezultate. Au fost prelevate probe inclusiv de sub unghiile tinerei. Între timp, odată cu măsurile de relaxare din Italia, carabinierii din Norm di Eboli, sub coordonarea procurorului Bianca Rinaldi, au început și ancheta la fața locului.
Aceștia au stat deja de vorbă cu femeia pe care o îngrijea moldoveanca, dar și cu fiul bătrânei. Potrivit Stiridiaspora.ro, ulterior autopsiei, pe 18 mai, la Roma, a ajuns spre analiză materialul biologic găsit sub unghiile Snejanei, iar acum se așteaptă rezultatele, care ar trebuie să fie gata la începutul lunii iunie. Până la sosirea rezultatelor, trupul femeii nu poate fi dat rudelor în vederea înmormântării.
Badantele românce, preferatele italienilor
Conform statisticilor, româncele și moldovencele au devenit cea mai mare forță de muncă în domeniul îngrijirii bătrânilor în Italia, țara cu populația cea mai îmbătrânită din Europa. Meseria de îngrijitoare presupune acordarea de asistență, îngrijire, supravegherea vârstnicului și a stării sale de sănătate, însoțirea persoanei și acordarea de sprijin în afara casei sau în călătorii, pregătirea mesei, administrarea medicamentelor, realizarea menajului dar și acordarea de suport fizic și moral.
Italienii le numesc pe aceste îngrijitoare, „badante” și, în general, sunt foarte mulțumiți de ele: nu de puține ori e vorba de femei instruite, cu un nivel intelectual deloc modest și care, dată fiind apropierea limbilor, învață limba italiana foarte repede.