A fost eliminată supra-acciza la carburanți. Scade prețul benzinei?

A fost eliminată supra-acciza la carburanți. Scade prețul benzinei?

Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii de eliminare a supra-accizei la carburanți. Ce efect va avea această lege vom vedea în zilele următoare.

Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care este eliminată supra-acciza la carburanţi. Ce va însemna acest lucru? Scade prețul benzinei sau cresc profiturile companiilor de distribuție. O dilemă pe care o vom vedea rezolvată în următoarele zile.

„Eliminarea supraaccizei şi o posibilă creştere pentru a îndeplini limita cerută de Comisia Europeană, totuşi, vor duce la o scădere considerabilă a taxării carburanţilor, vorbim de o scădere destul de importantă, eliminând supra-acciza, iar o majorare până la limita cerută de Comisia Europeană este foarte, foarte mică, deci suntem foarte, foarte aproape de acea limită. Sunt convins că Guvernul va reglementa aceste chestiuni”, a declarat Klaus Iohannis.

Potrivit unei analize a Business Club (Digi24) efectuată înaintea promulgării legii "după scoaterea a 32 de bani pe litru, acciza din România va ajunge la 1,656 lei pe litrul de benzină fără plumb și de 1,518 lei la motorină. Tot la litru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Există o directivă europeană care stabiliește un prag minim al accizelor sub care o țară membră nu poate intra. Și în cazul nostru, acestea sunt de 359 de euro pe mia de litri de benezină fără plumb și de 330 de euro pe mia de litri de motorină.

Scade prețul Benzinei?

Pentru conversie este luat cursul din prima zi a lui octombrie, cu aplicarea accizelor în următorul an. Și banca centrală europeană a stabilit un curs pe 1 octombrie de 4,7511 lei. Prin urmare acciza minimă posibilă pe prevederile europene este de 1,705 lei pe litrul de benzină fără plumb și de 1,568 lei pe litrul de motorină. Ceva mai sus decât a ieșit din comisiile parlamentare.

Practic, pentru a rămâne la nivelul minim acceptat, acciza ar fi trebui să scadă cu doar 27 bani, nu cu 32 de bani. Prin urmare, dacă această lege va intra în vigoare și are termen de aplicare 1 ianuarie, va fi necesar ca guvernul să intervină pentru a crește accizele cu vreo 5 bani ca să nu intre în coliziune cu normele comunitare.

Scade prețul Motorinei?

Pe această neconcordanță, guvernul trebuie să se miște inteligent. Să adopte o decizie cu aplicare din același moment, 1 ianuarie, astfel încât la consumator să ajungă doar un impact net, o reducere de 27 de bani plus influența TVA, care ar duce la o ieftinire de vreo 32 de bani la pompă. De la 5,6 lei, litrul de benzină fără plumb pe care îl avem noi prin zonă ar urma să se reducă la 5,28 de lei. Dacă ar fi eliminată acea acciză suplimentară de 32 de bani fără a ține cont de normele europene, atunci ieftinirea s-ar duce aproape la 38 de bani."