Organismul poate avea reacții adverse, pentru scurt timp, după ce primește a doua doză din campania de vaccinare.
În campania de vaccinare, a doua doză primită ar putea să aducă niște reacții mai puternice, iar organismul să răspundă. Este vorba despre o reacție mai puternică, după cum a precizat medicul Emilian Imbri. Alertat de la prima doză, corpul începe să creeze anticorpi.
„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv. Sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului.
Campania de vaccinare și reacțiile la a doua doză
Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase. Depistabile și vizibile: febră, dureri musculare. Dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul, tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta. După care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”. A spus doctorul Emilian Imbri la Digi 24.
El a mai spus că va face o comparație între persoanele care au avut și cele care nu au avut reacții după a doua doză. „Suntem curioși și vom face o testare pe persoane care n-au avut, după a doua vaccinare, decât o ușoară astenie. Să vedem care este nivelul de anticorpi după cele zece zile de la rapel. Și să facem și la persoanele care au avut o formă mai zgomotoasă, să vedem dacă există și vreo diferență de nivel de anticorpi”. A mai precizat Emilian Imbri.
Cazul în care te vaccinezi și ești pozitiv
Medicul a povestit că au fost colegi de-ai săi care erau infectați atunci când s-au vaccinat. Și nu aveau cunoștință despre situația lor medicală. „N-au știut și au dezvoltat boala la câteva zile. S-au pozitivat. A se vedea cazul doamnei profesor Dorobăț. Cel mai cunoscut în toată România. La două zile după ce a făcut vaccinul, dumneaei s-a pozitivat și a făcut boala. În cazul lor, vaccinarea trebuie reluată. Cu prima doză și rapel, cam la o lună după ce se vindecă”.