A crezut că scapă, dar a eșuat! Monstrul din Caracal, din ce în ce mai aproape de pușcărie

A crezut că scapă, dar a eșuat! Monstrul din Caracal, din ce în ce mai aproape de pușcărie

Cei doi inculpaţi din dosarul Caracal, Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, rămân în continuare în arest preventiv, instanţa menţinând această măsură pentru ambii inculpaţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Olt, judecătorul Gabriel Arabelea.

În acest dosar, la Tribunalul Olt a fost, joi, termenul pentru verificarea măsurilor preventive, iar magistraţii au constatat legalitatea arestării preventive pentru ambii inculpaţi şi au menţinut-o.

Dincă este trimis în judecată în acest dosar pentru opt infracţiuni, respectiv trafic de persoane, viol, omor calificat şi profanare de cadavre sau morminte, victime fiind adolescentele Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Ştefan Risipiţeanu este trimis în judecată pentru viol, victima fiind Luiza Melencu. Cei doi inculpaţi sunt deţinuţi la Penitenciarul Craiova.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul Caracal, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.