Cea mai nouă navă de război achiziţionată de SUA, cu fabuloasă sumă de 360 milioane de dolari, s-a defectat în timp ce se deplasa din Halifax, Canada, către Mayport, Florida, de unde ar fi trebuit să-şi continue drumul spre San Diego. Nava fusese lansată cu mare fast în urmă cu nici trei săptămâni şi nimeni nu se aşteptea la asemenea necaz.
“The Navy Time”s scrie că rapoartele preliminare indică “apariţia unor bucăţi metalice fine în filtrul de ulei”, situaţie care a dus la oprirea motoarelor. Problemele au apărut imediat ce nava a aplecat din Halifax iar echipajul s-a văzut nevoit să ancoreze şi să . Senatorul John McCain, şeful comisiei pentru Forţele Armate din Senatul SUA, a declarat că problemele înreigstrate de Milwaukee sunt “deosebit de alarmante”. “Mă aştept ca Marina să investigheze aprofundat cauzele acestei defecţiuni şi vina fiecărei persoane în parte şi să informeze constant Comisia pentru Forţele Armate”, a precizat senatorul într-o declaraţie de presă.