A câștigat Israel prima bătălie spațială din istorie?

: Sursa: arianespace.com

Armata din Israel ar fi reușit să distrugă o rachetă balistică trasă de rebelii Houthi din Yemen în timpul zborului... în spațiu, potrivit mai multor mass-media de duminică. Aceasta ar fi o premieră în istoria militară, dar care nu a fost confirmată de Tel Aviv. Pe de altă parte, este într-adevăr prima interceptare a unei rachete balistice de către sistemul de apărare foarte sofisticat israelian Arrow.

Războiul dintre Israel și Hamas se desfăşoară la sol, în aer, cu potopul de bombardamente și lansări de rachete și poate chiar și în spațiu de acum înainte.

Statul israelian ar fi reușit să intercepteze pentru prima dată o rachetă balistică inamică în timp ce aceasta se afla în afara atmosferei pământului, la peste 100 km deasupra solului, a declarat duminică, 5 noiembrie, cotidianul britanic "The Telegraph".

Informație preluată apoi de mai multe instituții de presă, inclusiv de foarte serios cotidianul "Haaretz" din Israel.

Această realizare, descrisă de unele mass-media precum "Jerusalem Post" drept "prima bătălie spațială din istoria militară", a avut loc marți, 31 octombrie, când Israel a doborât în timpul zborului o rachetă balistică care se îndrepta spre orașul Eilat, în sudul ţării.

Israel: Spațiu sau nu?

Lansată din Yemen de rebelii Houthi pro-iranieni, racheta a suportat efectul primei utilizări în timp de război a Arrow, sistemul de apărare antiaeriană israelian, dezvoltat timp de aproape 25 de ani "tocmai cu scopul de a face față acestui tip de amenințare excepțională cu un atac cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune", spune Sim Tack, un analist militar la Force Analysis, o societate de monitorizare a conflictelor.

Armata israeliană confirmase deja săptămâna trecută folosirea Arrow – și mai exact a Arrow-2, a doua iterație (din trei) a acestui sistem de apărare – împotriva acestei rachete Houthi, dar fără a intra în detalii.

Într-o declarație, Statul Major din Israel a declarat pur și simplu că a efectuat interceptarea "la cel mai potrivit moment și loc operațional".

"Nu există dovezi concrete că Israelul a doborât efectiv racheta în spațiu, iar videoclipul care a fost lansat de armata israeliană nu ne permite să spunem cu certitudine că a fost distrusă înainte de întoarcerea ei în atmosferă", rezumă Sim Tack.

Sursa foto: Twitter

Rachetele precum cea lansată de Houthis pot traversa peste 900 de km în câteva minute și pentru a zbura atât de departe traiectoria lor trebuie să formeze un arc care să treacă prin spațiu.

Acesta nu este un tip de amenințare împotriva căruia faimosul Dom de Fier al Israelului este eficient.

"Sistemul de apărare antiaeriană israelian este alcătuit din trei straturi: Iron Dome pentru a proteja teritoriul împotriva rachetelor cu rază scurtă de acțiune, David's Sling care este de apărare împotriva rachetelor de croazieră și a anumitor avioane și Arrow, conceput pentru a intercepta cele mai rapide rachete care zboară cel mai sus", rezumă Sim Tack.

Ultra-perfecţionat şi costisitor

Dar dispozitivele de contracarare a rachetelor balistice nu vizează neapărat toate spațiul.

"Ucraina doboară rachete balistice rusești de 18 luni fără a fi nevoie să le intercepteze în spațiu”, notează Frank Ledwidge, specialist în probleme de război aerian la Universitatea din Portsmouth.

"Sistemele Patriot americane, de exemplu, sunt proiectate să distrugă rachetele balistice cu rază scurtă pe măsură ce se apropie de ținta lor", explică Sim Tack.

Numai programele de ultimă oră – precum sistemul american Thaad, S-500 rusesc sau Arrow – oferă posibilitatea interceptării în afara atmosferei.

Provocarea de a programa cu precizie punctul de impact al rachetei antirachetă la o asemenea distanță este o provocare.

Mai ales că ținta poate zbura cu câțiva kilometri pe secundă. "Este, de asemenea, mult mai dificil să corectezi eventualele erori de traiectorie atunci când nu te mai afli în atmosferă", adaugă Sim Tack.

Sisteme extrem de scumpe

Posibilitatea de a doborî o rachetă la această distanță de pământ este totuși cunoscută de zeci de ani.

"Au fost mai multe teste de interceptare în spațiu în anii 1980 și 1990, dar au fost abandonate pentru că au produs resturi care, la această altitudine, ar putea deveni periculoase pentru sateliți", explică Alexandre Vautravers, specialist în probleme de arme și redactor-șef al publicației Revista Militară Elvețiană.

Aceste sisteme ultra-sofisticate și foarte scumpe – o rachetă Arrow costa mai mult de 3 milioane de dolari la începutul anilor 2000 – au un avantaj considerabil: "dacă își ratează ținta în spațiu, mai este timp să încerce să o intercepteze când se întoarce în atmosferă", asigură Sim Tack.

O caracteristică esențială în ochii israelienilor. Statul israelian se teme de aproape treizeci de ani că va fi copleșit de o ploaie de rachete balistice venite din Iran și din alte părți, iar programul Arrow constituie în acest sens un prim zid de apărare, explica în 2008 Uzi Rubin, inginer considerat unul dintre părinții sistemul israelian de apărare antiaeriană.

 Dublu succes

Dar până acum nu a fost clar dacă Israelul a avut dreptate să cheltuiască miliarde – chiar dacă Statele Unite au furnizat mai mult de 50% din fondurile programului – pentru a se dota cu un astfel de sistem.

A fost deja folosit cu succes pentru prima dată în 2017. A fost folosit atunci pentru a doborî o rachetă sol-aer siriană care țintise un avion israelian. Tel Aviv a folosit dispozitivul Arrow pentru că traiectoria țintei "semăna" cu cea a unei rachete balistice. Dar nu a fost un test real pentru a stabili dacă acest sistem de apărare funcționează conform aşteptărilor.

Odată cu racheta balistică lansată de Houthis, Arrow a avut de-a face pentru prima dată cu adversarul său natural. Și asta este probabil mai important decât dacă ținta a fost distrusă în spațiu sau nu. "Succesul acestei interceptări dovedește în viața reală că cei care au dezvoltat Arrow și-au făcut bine treaba", confirmă Sim Tack.

"Era în joc nu era doar apărarea locuitorilor din Eilat", a declarat pentru Telegraph un oficial militar israelian care a preferat să rămână anonim. "Acest lucru ajută să se dovedească Iranului că Israelul are mijloacele pentru a contracara programul său de rachete balistice" conchide el. 

Israelul a reușit și o a doua interceptare sâmbătă, 4 noiembrie. De data aceasta, armata israeliană susține că a fost o rachetă balistică trasă din Gaza și care a vizat de asemenea Eilat.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / france24.com/fr