A câștigat PSD alegerile? Este mutarea anului. Ciolacu și-a anunțat demisia. Replica lui Orban

Ciolacu forțare PNRR Parlament

Marcel Ciolacu și Alfred Simonis și-au anunțat demisia din Parlament. Anunțul vine ca o lovitură pentru liberali. Scopul social-democraților este acela de a nu primi pensii speciale.

UPDATE: Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a catalogat drept demagogic demersul parlamentarilor care au anunţat că vor demisiona înainte de terminarea mandatului pentru a nu mai beneficia de pensie specială.

„Demagogia asta cu demisia înainte de terminarea mandatului că nu mai primeşti pensie specială este pur şi simplu o minciună sfruntată. (...) Este praf aruncat în ochii alegătorilor şi, din păcate, nu doar preşedintele PSD şi alţi lideri PSD cochetează cu astfel de poziţii demagogice în plină campanie electorală. Sunt şocat literalmente de lipsa totală de respect a PSD faţă de români, faţă de oameni”, a declarat liderul liberalilor.

El a spus că nu ar fi crezut că PSD poate fi capabil „de o asemenea demagogie mincinoasă”.

 

Cei doi, președintele PSD Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, au făcut anunțul pe Facebook, precizând că singurul principiu corect care trebuie să stea la baza pensiei este contributivitatea – „cât contribui, atât primești”.

Marcel Ciolacu, PSD

„Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială. La fel am făcut şi acum patru ani, la fel voi face şi acum. Legea spune că pensiile speciale se acordă doar pentru cei care au cel puţin un mandat întreg de parlamentar. În mandatul meu, PSD a asumat o direcţie clară în ceea ce priveşte această nedreptate crasă la adresa milioanelor de pensionari care au pensii pe baza contributivităţii”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Potrivit spuselor sale, singura variantă constituțională este impozitarea pensiilor speciale, care depășesc 7.000 de lei, cu 85%.

„Am iniţiat şi am votat legea prin care toate pensiile speciale care depăşesc 7.000 de lei sunt impozitate cu 85%. Nu este suficient, dar este singura variantă constituţională în acest moment. Îmi doresc să reuşim ca împreună să îi dăm jos pe toţi cei care s-au cocoţat pe Everestul financiar al pensiilor speciale. O bună ocazie a fost ratată din nou de Guvernul Orban în acest an, când a refuzat să dea o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale, act normativ care s-ar fi aplicat imediat. Câteva miliarde bune de lei economisite astfel ar fi fost mult mai utile la Sănătate în lupta cu pandemia sau pentru a pregăti şcolile pentru ca elevi să-şi poată continua procesul educational”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Alfred Simonis urmează exemplul

Alfred Simonis, PSD

Exemplu președintelui de partid a fost preluat și de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Tot într-o postare pe Facebook, acesta și-a anunțat demisia, la rândul său, din Parlament, pentru a nu beneficia de pensie specială.

„Nu vreau pensie specială! Pensia trebuie să fie rezultatul contributivităţii, nu al vreunei funcţii. De aceea, îmi voi da demisia din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia vreodată de pensie specială! Conform legii, pensiile speciale se acordă doar dacă parlamentarii au cel puţin un mandat întreg. Nu am de gând să încasez bani care nu mi se cuvin. Ca tânăr politician, cred că a venit timpul să impunem o altă mentalitate în politică. Iar corectitudinea şi cinstea în faţa oamenilor sunt principii care nu pot fi negociate”, a scris și Simonis, într-o postare pe Facebook.