Crăciunul este sărbătorit în toată lumea, fiecare țară având propriile obiceiuri și tradiții prin care este marcată această sărbătoare sfântă. În continuare, vă prezentăm cele mai importante obiceiuri și tradiții de Crăciun din diferite colțuri ale lumii.
În Germania, „Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiilor se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, în ziua următoare creştinii sărbătorind naşterea lui Iisus.
În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un unul dintre cele mai importante obiceiuri şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, conform volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric.
În Elveţia, butucul ars în foc în noaptea de Crăciun este cunoscut sub numele de „Bouche de Noel”. O tradiţie a elveţienilor este „Parada ridichilor luminate”, obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie, ori o agaţă ca pe un lampion.
În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit „Yule log”. În fiecare din cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiţii este ca elevii să monteze, în şcoli sau în biserici, scenete despre naşterea Mântuitorului. În vechime, se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele.
Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei - crenguţe de brad. Faimoasa budincă englezească era numită „hackin”. În secolul al XVII-lea, budinca de prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit „cracker”, care este împărţit la servirea budincii de Crăciun, precizează volumul amintit.
În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte
În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de „Novena”. Copiii merg din casă în casă şi recită poezii sau cântă, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi în mărime naturală. Un punct de atracţie îl constituie Irozii - un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan - în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări.
În Italia există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu. Ea se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit.
În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă şi cadouri.
Islanda are 13 Moși
În Islanda vin treisprezece Moşi Crăciuni. Cu 13 zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, fructe, iar dacă au fost răi, primesc un cartof.
A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de-al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi „Al treisprezecelea” şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că în această zi ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.
Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile: se adună toţi membrii familiei în jurul bradului şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit şi aşa mai departe. În Danemarca se foloseau steguleţe, clopoţei şi steluţe.
Olandezii îl aşteaptă pe „Sinter Klaas” care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.
În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea. Moş Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El împarte cadouri şi dulciuri copiilor.
În Polonia, se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea „Gwiazdka (mica stea). Toţi brazii de Crăciun erau împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări.
În Spania, darurile sunt oferite de magi
În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri şi lăutari, iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera naşterii Domnului. Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi.
În Ungaria, în ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să ţeasă sau să spele vase, pentru că altfel le paşte o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă avea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.
În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziţionat, de regulă, din magazin), adus, aici şi în Canada, de „Santa Claus”.
Cum se sărbătorește Crăciunul în America Latină
În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită „nochebuena” (Noaptea cea bună). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure.
Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de „Nino Jesus” („Copilul Iisus„). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.
În Chile, copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad. Aceste figurine se numesc „pasebre”. Moş Crăciun (Viejito Pascuero) îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu „Jizo” (Moş Crăciun).
Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe), iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.