Apoi pentru că în cazul Caracal nu se întîmplase nimic deosebit care să justifice intervenția de la Cotroceni a șefului statului, în detrimentul unui eveniment care tocmai se întîmplase. De la declanșarea Cazului Caracal au trecut nu mai puțin de o lună și aproape două săptămîni. Așa cum ne arată multe documente – de la măsurătorile de audiență pînă la sondajele de opinie – Cazul Caracal interesează enorm opinia publică. Emisiunile care se ocupă de acest caz continuă să aibă ratinguri descumpănitoare prin mărimea lor chiar și acum, cînd s-au scurs atîtea zile, și totuși mare lucru nu s-a petrecut în anchetă. De regulă un caz intens mediatizat obosește după un timp.

Îl scot din prim plan alte cazuri. Cazul Caracal n-a putut fi scos de nici un eveniment petrecut între timp. Indiferent c-a fost vorba de evenimente umflate în chip diversionist sau de evenimente reale. Glumeam la un moment dat la emisiunea Cătălinei Porumbel profețind că vom discuta despre Cazul Caracal și-n seara celui de-la doilea tur al prezidențialelor. Cînd se vor anunța rezultatele exit poolurilor, ne vom întrerupe pentru a anunța că Klaus Iohannis a cîștigat un nou mandat, după care vom reveni la Cazul Caracal. Întreruperea asta ne va costa desigur o coborîre a ratingului, recuperată imediat prin scoaterea din discuție a oricărei referiri la scrutinul prezidențial.

Evident, întrerupînd Cazul Caracal pentru a anunța rezultatele celui de-al doilea tur, ne vom cere scuze de la telespectatori, invocînd teama de o amendare de către CNA. Pot da eu însumi o mie și una de pățanii personale care dovedesc interesul românilor pentru Cazul Caracal. Relația mea cu Ioana, fiica mea de la Bruxelles, e guvernată de cristoism. Prin asta înțeleg că Ioana, moștenindu-mi oroarea de gugiuleli familiale, mă sună doar cînd i se întîmplă ceva crucial în viață. Și atunci nu pentru a-mi cere voie, ci pentru a mă informa.

Mai zilele trecute m-am pomenit cu un telefon de la ea. Hait! mi-am zis amintindu-mi că n-am mai vorbit de un an, te pomenești c-o fi divorțat sau a rămas fără serviciu. Era bine mersi. De ce mă sunase? Pentru Cazul Caracal! O ajută la dereticat prin casă o româncă. Abia întoarsă din România aceasta, știind că Ioana e fiică-mea, a rugat-o să mă sune, și să mă întrebe ce părere am despre Cazul Caracal. Asta în afara părerilor mele, auzite de ea la televizor. Într-o zi, cumpărînd ceva de la mall, i-am zis casieriței să nu uite să-mi dea chitanță. Vă imaginați, i-am spus, ce Breaking news s-ar face dacă aș fi prins c-am ieșit din incintă fără să achit un produs!

Da, mi-a răspuns casierița, ați concura Cazul Caracal. Un sondaj de opinie recent confirmă ceea ce toți cei din presă care ne ocupăm de cazul Caracal îl știm din viața de fiecare zi: 91% dintre români au urmărit cu atenție acest caz. 90% consideră că autoritățile au procedat greșit. Așa cum am precizat în mai multe rînduri, Cazul Caracal a interesat și interesează pe români (nu presa întreține atenția asupra Cazului, ci atenția acordată de români obligă presa să se ocupe de Caz) nu prin întrebările la care nu s-a răspuns și nu pare să se răspundă vreodată, ci prin sentimentul împărtășit de majoritatea românilor că în abordarea acestui Caz de către autorități ceva pute.

Pute rău. De la început Cazul a lăsat impresia unui fapt al realității în care ceea ce vedem, ceea ce ni se prezintă în chip oficial era atît de aiurea, atît de delirant prin raportare la logică, încît imediat s-a bănuit că există o realitate adevărată, care ni se ascunde. Nimeni n-a crezut și nu crede în brambureala ca explicație a întîrzierii în descoperirea celui care o răpise pe Alexandra Măceșanu. Nimeni n-a crezut și nu crede că, deși la ora 2 noaptea, Gheorghe Dincă fusese identificat, s-a decis să se intre abia la ora 6, ca să nu se strice probele. Acolo unde autoritățile ne sugerează c-a fost prostie, toată lumea e convinsă c-a fost complicitate. Cazul s-ar fi stins dacă tot ceea ce a urmat intrării în casa lui Gheorghe Dincă n-ar fi atins și chiar depășit deseori aberațiile din ziua de 25 iulie 2019. Să ne reamintim că la 20 de minute după intrarea în casa lui Dincă pentru a o căuta pe Alexandra, autoritățile au declarat-o moartă pe Alexandra Măceșanu pe baza unui butoi descoperit în incintă.

Au urmat apoi o lună și ceva de bizarerii nu altfel explicabile decît prin obsesia anchetatorilor nu de afla, ci de ascunde adevărul. Potrivit DIICOT cazul Caracal se reduce la două crime comise de un monstru. Pentru două crime, DIICOT a cheltuit timp, energie și bani în chip copleșitor. În nici o clipă armata de anchetatori n-a trecut dincolo de gardul casei lui Gheorghe Dincă. Atenția românilor față de acest caz își are temeiul în neîncrederea în varianta oficială. Iar această neîncredere nu e altceva decît concretizarea, chiar dacă mai acută, a neîncrederii românilor în statul postdecembrist.

Neîncrederea în făgăduielile politicienilor; neîncrederea în explicațiile oficiale; neîncrederea în corectitudinea alegerilor; neîncrederea în respectarea drepturilor omului de către Servicii; neîncrederea în lupta împotriva corupției. I nteresul pentru Cazul Caracal se explică și prin ceea ce Alexandru Cumpănașu dezvăluia miercuri la emisiunea Gîndurile lui Cristoiu. Românii s-au confruntat și se confruntă cu ceea ce li s-a întîmplat părinților Alexandrei. Dacă nu era Alexandru Cumpănașu, cazul era închis încă din dimineața lui 26 iulie 2019.

La cine să se ducă simplii cetățeni? Cine să-i ia în seamă cînd pînă și lui Alexandru Cumpănașu i se închid ușile în ultimul timp? Cazul Caracal e un caz intrat în atenția opiniei publice. În România ultimilor ani s-au petrecut mii de asemenea cazuri. Toate mușamalizate de Mafia de pe plan local, cu complici pe plan național. Cazul Caracal depășește cadrul unei crime. Depășește și cadrul lipsei de profesionalism.

Depășește și cadrul emoției stîrnite în orice părinte de tragedia unei fete de 15 ani. Cazul Caracal ține de felul în care e alcătuit și funcționează statul român. E normal, e de așteptat, ca din acest caz Klaus Iohannis să-și fi făcut una din preocupările sale din 2019. Asta ar fi însemnat nu numai efortul de a afla ce se s-a întîmplat la Caracal de la instituțiile care-i sînt subordonate în stat. Asta ar fi însemnat nu numai efortul de a descoperi cauzele de profunzime ale neîncrederii românilor în anchetă și în general în ceea ce fac și spun autoritățile.

Asta ar fi însemnat numeroase intervenții publice despre Cazul Caracal. Despre cazul Caracal Klaus Iohannis s-a pronunțat pînă acum doar de trei ori. De două ori în primele zile și odată mai tîrziu, la lansarea candidaturii în fața Plenului PNL. Primele două intervenții au avut loc pe 28 iulie 2019, după ce DIICOT a anunțat că Gheorghe Dincă a recunoscut uciderea celor două fete și pe 30 iulie 2019 după ședința CSAT dedicată dosarului.

În ambele cazuri, președintele s-a limitat la explicarea tragediei prin incompetența autorităților responsabile. Pe 30 iulie 2019 el a anunțat că: „Am solicitat Guvernului României ca, pînă la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri, norme și proceduri de reacție rapidă și corelare a tuturor instituțiilor implicate, inclusiv parchete, astfel încît în situații precum cea de la Caracal să nu mai existe întîrzieri criminale în acțiunea organelor statului.”

Cu acest prilej, el a anunțat și implicarea sa în găsirea unor soluții: „În aceste zile, m-am consultat cu specialiștii din zona de siguranță publică și din justiție pentru a pune la punct soluțiile concrete. Nu am atribuții executive decît în cadrul CSAT, însă voi transmite tuturor instituțiilor soluțiile pe care eu le propun, pentru ca astfel de tragedii să fie prevenite.” În cazul Caracal crucială rămâne identificarea adevăratelor cauze.

Românii sînt convinși că n-a fost vorba de întîrzieri. Ei cred c-a fost vorba de complicități. Și de aici plecînd românii așteaptă de la șeful statului o radiografie a Mafiei interlopilor pe cale de a cuceri județ după județ. Klaus Iohannis o ține langa din primele zile cu „întîrzieri criminale”, cu „lanțul de erori grave”. Altfel spus Cazul Caracal e redus la o serie de întîrzieri. Criminale sau nu, întîrzierile trimit la neglijență, la lasă-mă să te las. În nici un caz la complicitate. După o lună și ceva de dezvăluiri, de noi și noi întrebări, ce crede Klaus Iohannis că s-a întîmplat la Caracal? E vorba de „întîrzieri criminale în acțiunea organelor statului”.

Convins c-a fost vorba de întîrzieri, Klaus Iohannis reamintește pe 4 septembrie 2019 că: „Am cerut Guvernului ca pînă la finalul lunii august să adopte o serie de măsuri astfel încît, în situații precum cea de la Caracal, să nu mai existe întîrzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am și indicat Guvernului în ședința CSAT din 30 iulie ce măsuri esențiale ar trebui luate cu prioritate.” Pentru Klaus Iohannis parcă nici n-ar fi existat aberațiile din ancheta de o lună și ceva a DIICOT.

Parcă nici nu s-ar fi întîmplat atîtea lucruri care au descumpănit pe români. La o lună și ceva de la declanșarea Cazului, Klaus Iohannis explică tragedia ca și în primele zile. Să fie o întîmplare fixarea în această explicație puerilă? Tare ne temem că nu. Explicația cu întîrzierile e menită să abată atenția de la Rețea. Klaus Iohannis e un adept al tezei despre asasinul singuratic. Dacă nu cumva chiar el a impus-o.

Te-ar putea interesa și: