Doar un cetățean germani din cinci afirmă că în public este permisă o libertate totală de exprimare. Problema numărul unu: imigrația.

Un sondaj recent arăta că germanii își autocenzurează cuvintele pe care le rostesc în public într-o proporție incredibil de mare. La întrebarea „Este posibil să te exprimi liber în public?”, doar 18% au răspuns afirmativ. În schimb, 59% dintre germani au recunoscut că vorbesc mult mai liber în cercurile lor de prieteni și cunoștințe.

„Aproape două treimi dintre cetățeni sunt cconvinși că ‘o mare prudență este necesară în subiectele pe marginea cărora se exprimă’, deoarece numeroase legi trasează o frontieră între opiniile acceptabile și cele care nu sunt astfel”, arată sondajul realizat de Institut für Demoskopie Allensbach pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

„Problema imigranților este cea care sensibilizează cel mai mult marea majoritate a persoanelor chestionate, urmată de opiniile legate de musulmani și de Islam”, arată studiul.

Astfel, 71% dintre germanii chestionați declară că a comenta problema refugiaților nu se poate face decât „cu prudență”. În schimb, majoritatea persoanelor chestionate apreciază că „protejarea climei, egalitatea în drepturi sau educația copiilor sunt subiecte pe marginea cărora te poți exprima mai deschis.”

Subiectele tabu par să fi evoluat semnificativ în ultimele decenii, notează o analiză Gatestone Institute. Astfel, în 1996, doar 16% dintre germani considerau problema patriotismului ca sensibilă. Astăzi, procentul a ajuns la 41%.

Sondajul dezvăluie că „patriotismul, cosmopolitismul și sprijinul față de Europa” (Uniunea Europeană) nu se exclud unul pe altul. Dar astăzi, „populația nu mai este atât de sigură că elitele care propovăduiesc integrarea europeană în sânul unei economii globalizate, mai manifestă vreo stimă la adresa națiunii… Cetățenii se tem din ce în ce mai mult să nu fie considerați extremiști de dreapta dacă se declară patrioți. Cu toate acestea, o treime dintre persoanele chestionate apreciază că oamenii politici care doresc să se ferească de atacuri violente trebuie să evite să afișeze orice mândrie națională în sfera publică.”

Prăpastia s-a lărgit în Germania între subiectele a căror abordare este tabu în sfera public și cele care sunt rezervate conversațiilor între prieteni și cunoștințe.

Astfel, 62% dintre germani sunt convinși că un om politic care ar declara că Islamul are prea multă influență în Germania s-ar expune unor critici acerbe.

Însă doar 22% consideră șocant ca aceleași idei să fie exprimate în privat. Ideea că „se face prea mult pentru refugiați în Germania” este de asemenea percepută ca fiind riscantă dacă este exprimată în public.

Dar mai puțin de o treime dintre persoanele chestionate (31%) apreciază că la fel este și în spațiul domestic.

Cu alte cuvinte, diferența s-a adâncit între ceea ce germanii  spun în public și ceea ce gândesc în forul lor interior.

„Fapt foarte remarcabil, mulți (germani) au sentimentul unui control social înăsprit față de opiniile exprimate public. Ei cred că declarațiile și comportamentele publice fac obiectul unei supravegheri înăsprite”, notează sondajul. „Un cetățean din doi este convins că o atenție deosebită este acordată comportamentelor și cuvintelor rostite în public. 41% afirmă că ponderea corectitudinii politice este prea mare, iar 35% conchid că libertatea de exprimare nu este posibilă decât în privat.”

Sentimentul general al germanilor este că corectitudinea politică are o pondere prea mare: două treimi dintre persoanele chestionate cred că expresii foarte corecte politic, precum „persoane provenite din imigrație” nu ar trebui să ia locul unor termeni mai uzuali precum „străini”.

Cincizeci și șapte la sută dintre germani se declară enervați să li se dicteze „cuvintele pe care trebuie să le pronunțe și comportamentele pe care este convenabil să le aibă”.

Nemulțumirea germanilor din fosta Republică Democrată Germană este încă și mai mare, dat fiind că „păstrează încă proaspătă amintirea reglementărilor și constrângerilor regimului”.

De altfel, sondajul se încheie astfel:

„Există omare diferență între normele cărora o societate trebuie să li se supună și sentimentul constant pe care îl au astăzi cetățenii că sunt supravegheați și evaluați… Numeroși cetățeni au sentimentul că nu sunt tratați cu respect; ar dori ca îngrijorările și opiniile lor să fie luate în considerare și ca subiectele importante să facă obiectul unei dezbateri publice.”

Rezultatele acestui sondaj nu au nimic surprinzător atâta timp cât este evident că dreptul la libertatea de exprimare s-a restrând în Germania în ultimii ani.

Atacurile la adresa libertății de exprimare au culminat în 2018 cu legea germană privind cenzura care obligă rețelele sociale să elimine sau să blocheze orice presupusă „infracțiune penală” în termen de 24 de ore după ce a fost formulată o plângere de la un internaut care apreciază că a fost defăimat sau a fost victima unei incitări la ură. Dacă platformele rețelelor sociale întârzie să acționeze, guvernul german are dreptul de a le aplica o amendă care poate merge până la 50 de milioane de euro.

Astfel, cetățenii germani au fost inculpați pentru că au criticat politica guvernului în domeniul imigrației: în 2016, un cuplu de soți, Peter și Melanie M. , au fost acționați în justiție pentru căau creat un grup pe Facebook foarte critic la adresa politicii de imigrare a Angelei Merkel.

Potrivit articolelor din presă, pe pagina lor de Facebook se putea citi: „Războiul și refugiații economici invadează țara noastră. Aduc cu ei teroare, frică și necazuri. Ne violează femeile și ne pun în pericol copiii. Trebuie ca aceste lucruri să înceteze!”

La proces, Peter M a justificat astfel ce a scris online: „Nu mai poți să-ți exprimi o opinie critică la adresa refugiaților fără a fi făcut nazist. Voiam să creez un forum unde fiecare să poată să spună ce crede despre refugiați…”

În verdictul său, judecătorul a declarat: „Grupul se definește printr-o serie de generalități care au în spate un plan în mod evident de dreapta.”

Peter M. a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, iar soția lui la o amendă de 1200 de euro.

Judecătorul a adăugat: „Sper că înțelegeți gravitatea situației. Dacă ne mai întâlnin încă o dată, mergeți la închisoare.”

În septembrie 2015, Die Welt a scris că „xenofobii” care nu se tem să se afișeze pe rețelele sociale or risca să piardă toate drepturile asupra propriilor lor copii.

Un tribunal care să limiteze drepturile părinților de a întreține o relație cu copiii lor sau care să dispună prezența unui „educator” pentru „a interveni în caz de nevoie” între un părinte și copilul său nici măcar nu ar fi obligat să ia în considerare binele copilului. Nici măcar nu ar avea nevoie să aibă dovada că binele copilului ar fi amenințat.

Un tribunal ar avea dreptul și să interzică anumite acțiunii, exprimări sau reuniuni în prezența unui copil. În ultimă instanță, un tribunal ar avea dreptul să-i decadă pe părinți din calitatea lor și în consecință să le ia copilul.

În august 2017, un tribunal din München l-a condamnat pe ziaristul Michael Stürzenberger la șase luni de închisoare cu suspendare pentru că a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie a Marelui Muftiu al Ierusalimului, Haj Amin Al-Husseini, strângând mîna unui înalt demnitar nazist la Berlin în 1941.

Procurorul l-a acuzat pe Stürzenberger că a „incitat la ură împotriva Islamului” și „a denigrat Islamul”. Tribunalul l-a declarat vinovat pe  Stürzenberger de „difuzare de propagandă a unor organizații anticonstituționale”. În decembrie 2017, curtea de apel din München l-a achitat pe Stürzenberger de toate acuzațiile. Judecătorii au estimat că afirmațiile sale erau protejate de legile pe care se întemeiază libertatea de exprimare. Cu toate acestea, rămâne impresia că astăzi societatea germană până și faptele istorice au devenit tabuuri.

Desigur, germanii nu se tem de apariția gulagurilor de tip sovietic sau chinez, dar reticențele lor de a se exprima în public de bazează pe temerea unor proceduri judiciare de genul celor  pomenite mai sus.

Sondajul realizat de Institut für Demoskopie Allensbach nu privește decât Germania, dar nimic nu ne împiedică să credem că o anchetă identică făcută în alte țări ale Europei Occidentale ar produce rezultate identice.