Medicul Monica Pop ia apărarea unui cântăreț celebru și acuză presa de sadism! Și de goana după publicitate ieftină, de joasă calitate!
- Catalin Dumitrescu
- 6 iulie 2019, 16:04
”Terminați cu știrile nesimțite despre deconectarea de la aparate a lui Mihai Constantinescu, mare artist și drag prieten! Aceste lucruri nu au legătiră cu realitatea!”. Acesta este apelul, publicat de Facebook, de către Monica Pop.
”Pe lângă faptul că Simona, draga, sensibila și iubitoarea lui soție nu ar fi fost niciodată de acord, legea nu permite asa ceva în nici un caz. Nici deconectarea, nici eutanasia. Acestea sunt echivalate cu crima!”, a continuat celebrul medic. ”Medicii au menirea de a da viață și sănătate, nu de a o lua cu bună știință! Cumsă condamne un medic un pacient la moarte sigură???!!! Ca să nu uităm că, dacă există o șansă cât de mică, trebuie făcut totul pt a o valorifica! Am văzut nenumărate cazuri de reușită! Și de eșec! Dar, de ce să nu sperăm și să descurajăm mereu cu răutate și știri catastrofale?! Cei care publicati așa ceva, nu aveți nici suflet, nici Dumnezeu! Nici rude dragi care ar putea fi si ei cândvaî într-o grea situație medicalâ ?! Ați vrea să se scrie la fel?” a încheiat Monica Pop apelul său pentru ca să nu se mai speculeze vizavi de starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu.
La jumătatea lunii mai, Mihai Constantinescu a ajuns de urgență la spital după un stop cardio-respirator, iar la scurt timp după a intrat în comă.
Multe vedete s-au rugat și încă se roagă pentru ca artistul să se facă bine.