Actualitate
O nouă mare deziluzie pentru Lionel Messi. Superstarul argentinian a părăsit terenul în lacrimi
- Andrei Călin
- 3 iulie 2019, 17:15
Naționala Argentinei a fost eliminată la Copa America, de Brazilia, după ce reprezentativa din „Țara Cafelei” s-a impus cu scorul de 2-0.
Brazilia s-a calificat în finala Copa America, după ce s-a impus, miercuri dimineață, scor 2-0, în partida cu reprezentativa Argentinei. Gabriel Jesus a deschis scorul în minutul 19, Roberto Firmino a rezolvat partida, după golul marcat în minutul 71. Lionel Messi a părăsit în lacrimi terenul de la Belo Horizonte, pentru că a ratat o nouă șansă de-a câștiga un trofeu cu naționala din „Țara Tangoului”. În cealaltă semifinală, ce se va disputa joi, de la ora 3.30 (în direct la Eurosport 1) se vor întâlni Chile și Peru.
Recomandările noastre