Pe 2 iulie este prăznuit unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a dat acest neam: Sfântul Ştefan cel Mare. Mare? Fără îndoială. Dar Sfânt?
Mintea plină de prejudecăţi a omului modern este gata să judece pe oricine după micimea proprie şi să-l târască în propria mocirlă. Sunt la îndemâna oricui mărturiile contemporanilor despre sfinţenia lui Ştefan. Eu mă rezum aici la un scurt pasaj din cronicarul polon Jan Dlugosz: „Nu s-a îngâmfat Ştefan în urma acestei biruinţe (Vaslui – 1475), ci a postit 40 de zile cu apă şi cu pâine. Şi a dat poruncă în ţara întreagă să nu cuteze cineva să-i atribuie lui acea biruinţă, ci numai lui Dumnezeu, cu toate că ştiau toţi că victoria din ziua aceea numai lui i se datoreşte... O, bărbat minunat!... După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii...”
Recomandările noastre
