Rezultatele de la examenul de Bacalureat 2019. Cel mai rapid mod de a afla notele

Rezultatele de la examenul de Bacalureat 2019. Cel mai rapid mod de a afla notele

Prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a ajuns la sfârșit în cursul zilei de joi, 4 iulie, odată cu proba scrisă în care elevii de clasa a XII-a au avut posibilitatea să aleagă disciplina, în funcție de profilul și specializarea urmate.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a ajuns la sfârșit în cursul zilei de joi, 4 iulie, odată cu proba scrisă în care elevii de clasa a XII-a au avut posibilitatea să aleagă disciplina, în funcție de profilul și specializarea urmată.

Peste 130.000 de absolvenți ai ciclului liceal din întreaga țară așteaptă cu mari emoții dacă au promovat sau nu sau să afle ce note au obținut la testările așa-numitului examen al maturității. Potrivit calendarului dat publicității de Ministerul Educației, rezultatele finale vor fi afișate în ziua de luni, 8 iulie, cel târziu până la ora 12:00.

Părinții și elevii trebuie să știe, însă, că cea mai rapidă metodă a afla notele examinării fără să se mai deplaseze până la avizierul unității de învățământ este online-ul. Adică rezultatele vor fi disponibile pe Edu.ro, site-ul oficial al Ministerului Învățământului, instituție condusă de Ecaterina Andronescu.

Ne puteți urmări și pe Google News