În spatele zidurilor Zhongnanhai. Trump a intrat într-unul dintre cele mai secrete locuri din China
- Iulia Moise
- 15 mai 2026, 15:21
Trump și Xi Jinping in Zhongnanhai / sursa foto: captură video
Președintele chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump au fost surprinși într-un schimb relaxat de replici în timpul unei plimbări prin complexul Zhongnanhai din Beijing, la finalul summitului bilateral desfășurat vineri, 15 mai, potrivit agenției Reuters.
Conversația, captată de un microfon rămas deschis, a avut loc după discuții legate de comerț, Taiwan și Iran.
Momentul este considerat neobișnuit pentru că accesul liderilor străini în complexul Zhongnanhai este extrem de rar. Zona, fostă grădină imperială aflată lângă Orașul Interzis și Piața Tiananmen, găzduiește astăzi birourile Partidului Comunist Chinez și ale Consiliului de Stat al Chinei.
Dialog despre copacii seculari din Zhongnanhai
În timpul plimbării, Xi Jinping i-a arătat lui Donald Trump copacii seculari din grădinile complexului. Liderul chinez a explicat, prin intermediul unui interpret, că mulți dintre arbori au câteva sute de ani.
„Permiteți-mi să vă spun că toți copacii de pe această parte au peste 200 până la 300 de ani”, a afirmat Xi Jinping.
El a adăugat că în alte zone ale complexului există și copaci cu o vechime de peste 1.000 de ani.
Donald Trump a reacționat surprins:
„Trăiesc atât de mult?”
Ulterior, Xi l-a invitat pe liderul american să atingă un copac vechi de aproximativ 280 de ani, iar Trump a răspuns:
„Bine. Îmi place.”
De ce este grădina Zhongnanhai atât de secretă
Grădinile Zhongnanhai sunt considerate unul dintre cele mai restrictive și mai bine păzite spații din China deoarece fac parte din nucleul puterii politice chineze.
Zona a fost folosită inițial de împărații dinastiei Ming și Qing ca refugiu privat, separat de activitatea oficială din Orașul Interzis.
După instaurarea regimului comunist în 1949, conducerea Partidului Comunist Chinez a păstrat caracterul exclusivist al locului și a transformat grădinile într-un spațiu rezervat liderilor de stat și întâlnirilor sensibile.
Accesul public este complet interzis, iar imaginile din interior sunt rare. Chiar și pentru diplomația chineză organizarea unei plimbări oficiale în această zonă reprezintă o excepție.
President Trump joins Chinese President Xi Jinping for a tour of the historic Zhongnanhai Garden in Beijing.
President Trump Xi pointed out centuries-old trees dating back 200 to 300 years.
President Trump asked whether other world leaders are brought there during visits. pic.twitter.com/IPBSJI8wsy
— Donald J Trump Posts TruthSocial (@TruthTrumpPost) May 15, 2026
Xi Jinping a recunoscut în discuția surprinsă de microfoane că foarte puțini lideri străini au fost primiți acolo.
În cultura politică de la Beijing, Zhongnanhai nu este doar un spațiu administrativ, ci și un simbol al autorității și controlului exercitat de conducerea centrală.
Acces rar pentru liderii străini
În timpul conversației, Donald Trump l-a întrebat pe Xi Jinping dacă și alți lideri internaționali au fost primiți în complexul Zhongnanhai.
„Foarte rar”, a răspuns liderul chinez.
„La început, de obicei nu organizam evenimente diplomatice aici. Chiar și după ce am început să avem câteva, este încă extrem de rar. De exemplu, Putin a fost aici.”
Declarația oferă un indiciu asupra importanței simbolice pe care Beijingul a acordat-o vizitei lui Trump și întâlnirii dintre cei doi lideri.
Un nou episod surprins de microfoanele deschise
Momentul de la Beijing vine la câteva luni după un alt episod surprins de microfoane deschise. În septembrie, Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin au fost înregistrați discutând despre transplanturi de organe și despre posibilitatea ca oamenii să trăiască până la vârsta de 150 de ani, în timp ce se îndreptau spre Piața Tiananmen pentru parada militară organizată de China.
Astfel de imagini și conversații sunt rare în cazul liderilor de stat, în special în China, unde aparițiile publice ale conducerii sunt atent controlate.