„O, brad frumos!”, cântat de reprezentanții misiunilor diplomatice la Chișinău. Video
- Viorica Gheorghe
- 25 decembrie 2024, 13:23
Republica Moldova. De Crăciun, ambasadorul UE la Chișinău, ambasadori și reprezentanți ai unor state membre UE, precum și reprezentanții SUA, ai Marii Britanii, Japoniei, Ucrainei și Elveției au cântat „O, brad frumos”. Aceștia le-au urat moldovenilor bunăstare și pace.
Urare specială de Crăciun
Ambasadorul UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, alături de colegii săi din alte misiuni diplomatice la Chișinău au interpretat pentru moldoveni cântecul „O, brad frumos!”. Într-o atmosferă de Crăciun, diplomații le-au urat moldovenilor un an pașnic.
„De sărbători, toți visează la pace și la bine. În așa momente, devenim o familie, indiferent de țara din care venim sau limba pe care o vorbim”, se arată în mesajul reprezentanților diplomațiilor străine.
Un mesaj special au transmis, în ajunul Crăciunului, și reprezentanții ambasadei SUA la Chișinău.
„De aceste sărbători, suntem împreună ca parteneri ai Moldovei, în spiritul unității, prieteniei și bucuriei, și ne unim vocile pentru a împărtăși acest cântec îndrăgit, care ne amintește de ceea ce ne unește: speranța, dragostea și magia sărbătorilor. Sperăm că mesajul nostru sincer va aduce un zâmbet și căldură în inimile voastre. Vă dorim tuturor: Crăciun fericit și un An Nou plin de bucurii”, se arată în mesaj.
Ho, aho, la anul încep negocierile
„Ho, aho, negocierile bat la ușă” este un alt mesaj transmis de Delegația UE la Chișinău, în ajunul Crăciunului.
„Pe măsură ce anul 2024 se duce, reflectăm asupra unei călătorii cu adevărat remarcabile pentru Moldova. Acest an a fost plin de momente istorice și pași fermi înainte. Aducând Moldova mai aproape de Uniunea Europeană. Sezonul festiv este un moment de speranță, generozitate și unitate. Acestea sunt valori pe care le împărtășim în familia europeană. UE va rămâne alături de dumneavoastră ca un partener și prieten de încredere. Vom lucra împreună pentru a construi o Moldovă în care fiecare se simte acasă. În care copiii cresc cu vise care nu cunosc limite. În timp ce vă reuniți cu cei dragi, eu și echipa Delegației UE, vă dorim ca emoția acestui anotimp să vă umple inimile de pace și bucurie”, se arată în mesaj.
Negocierile pe capitole vor începe în primăvara anului 2025.