Companiile locale care vor beneficia de granturi de 41 milioane de lei. Investiții masive în sectorul industrial

Companiile locale care vor beneficia de granturi de 41 milioane de lei. Investiții masive în sectorul industrialEvenimentul de acordare a granturilor. Sursa foto: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării

Republica Moldova. 72 de companii locale vor beneficia de granturi în sumă de 41 milioane de lei (peste 2 mil de euro). Banii sunt oferiți de Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Banca Mondială, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Dintre acestea, 19 companii vor beneficia de fonduri din partea UE, totalizând 9,6 milioane de lei. Guvernul Republicii Moldova va sprijini financiar alte 51 de companii, cu o sumă totală de 31,8 milioane lei. Totodată, Banca Mondială acordă finanțare pentru alte două companii cu un milion de lei.

Valoarea totală a investiției în economia națională se ridică la peste 89 de mil de lei

Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a declarat că Guvernul are în continuare, pe agenda sa prioritară, reformele de suport pentru mediul de afaceri.

„Felicit încă 72 de antreprenori, beneficiari de granturi. Dezvoltarea unei afaceri este în primul rând meritul muncii antreprenorului. Totodată, statul vine cu reforme, care să îi ajute să aibă rezultate mari. Debirocratizarea, digitalizarea, reforma impozitului pe venit, dar și Programul guvernamental 373 au facilitat activitatea mediului de afaceri din țara noastră, lăsând antreprenorii să se concentreze pe progres și dezvoltare”, a spus Dumitru Alaiba.

Evenimentul de acordare a granturilor

Evenimentul de acordare a granturilor. Sursa foto: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării

„Antreprenorii sunt campioni ai digitalizării și integrării europene. Munca și dedicarea sunt esențiale pentru dezvoltarea afacerilor și economiei. Suntem alături de dumneavoastră. Ne angajăm să vă sprijinim în continuare pentru a construi un viitor mai bun și mai prosper pentru toți”, a menționat Dumitru Alaiba.

Cele mai mari investiții sunt alocate sectorului industrial

Granturile sunt distribuite printr-o serie de programe, gestionate de ODA. Este vorba de Programul de susținere a antreprenoriatului feminin, Programul de Retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, Programul „PARE 1+2”, Programul de Transformare Digitală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM), Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii, Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, dar și Programul de sprijin al micilor producători.

Cele mai mari investiții sunt alocate sectorului industrial, aproximativ 50% dintre beneficiari provenind din această ramură. Alte 30% dintre antreprenori vor investi în achiziția de mijloace tehnice pentru dezvoltarea sectorului serviciilor. Cum ar fi activități profesionale, științifice, tehnice, cazare, alimentație publică și învățământ. Aproximativ 20% dintre beneficiari activează în sectorul agricol. Aici vor fi direcționate fondurile către retehnologizare și ecologizarea afacerilor lor.

Evenimentul de acordare a granturilor

Evenimentul de acordare a granturilor. Sursa foto: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării

Pe parcursul acestui an, ODA a facilitat 595 de companii în accesarea de granturi în valoare totală de peste 250 de milioane de lei. Din această sumă, aproape 179 de milioane de lei provin din bugetul de stat, iar 54 de milioane de lei au fost oferite de UE prin proiectul „UE pentru ÎMM-uri”. Valoarea totală a investițiilor în economie se ridică la 532,4 milioane de lei.

De asemenea, Banca Mondială, prin Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM-urilor, a susținut 20 de companii cu fonduri de aproape 8 milioane de lei.

La fel, prin Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice, 20 de companii au beneficiat de granturi nerambursabile în valoare totală de 8,5 milioane de lei, cu sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în parteneriat cu Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.