Un om al străzii a moștenit o avere. Ce a urmat apoi e de film
- Andrei Arvinte
- 22 decembrie 2024, 21:45
Întâmplare cu final neașteptat în Germania. Un om al străzii a moştenit o importantă sumă de bani și, de fericire, s-a dus să se îmbete. Ce a urmat este de necrezut.
Bărbatul de 50 de ani își ducea viața pe străzi. Mânca și dormea pe unde apuca.
A băut și a pierdut banii
Într-o bună zi, însă, destinul i-a făcut o surpriză uriașă: a primit o moștenire fabuloasă, mai ales pentru condiția lui - aproximativ 42.000 de euro.
După ce a încasat banii, s-a dus val-vârtej într-un bar unde, de bucurie, a băut până și-a pierdut mințile. Și banii.
Personalul companiei feroviare Deutsche Bahn a descoperit, joi seară, o bicicletă electrică nouă, un telefon mobil, o valiză şi o sacoşă în perimetrul gării Schwandorf, în Bavaria.
Poliţia a intervenit şi a examinat obiectele găsite. În interiorul sacoşei a fost găsită suma de aproximativ 42.000 de euro.
Final fericit
Între timp, poliţiştii au găsit un om al străzii beat, pe care l-au condus cu o seară înainte la un adăpost. Atunci au aflat că obiectele găsite îi aparţineau acestuia.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a povestit că a moştenit banii şi că a fost atât de fericit încât şi-a cumpărat o bicicletă şi apoi s-a îmbătat. Tremurând de bucurie, el le-a mulţumit poliţiştilor pentru că i-au recuperat banii şi bunurile.