Plafonarea preţurilor la poliţele RCA se prelungește. Cât va dura
- Emma Cristescu
- 18 decembrie 2024, 11:52
Guvernul va prelungi plafonarea preţurilor la poliţele RCA cu încă trei luni, până la 31 martie 2025, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. Acesta a spus că încearcă să prevină creșterea prețurilor pentru acește polițe.
Se prelungește plafonarea prețurilor la polițele RCA
”Prelungim azi plafonarea preţurilor la poliţele RCA cu încă 3 luni, până la 31 martie 2025, la propunerea ASF. Vrem să preîntâmpinăm apariţia unor dezechilibre în piaţă şi să prevenim creşterea preţurilor pentru aceste poliţe. Plafonarea a fost decisă în aprilie 2023, şi prelungită succesiv, iar efectul a fost calmarea pieţei RCA”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Plafonarea prețurilor RCA se prelungește cu trei luni și se menține „până la data de 31 martie 2025”, după cum scrie într-un proiect de HG aflat în dezbatere la Ministerul Finanțelor. De fapt, se prelungește perioada de aplicare a prevederilor HG 1.326/2023, prin care s-a stabilit că prețurile plafonate ale polițelor RCA sunt valabile și în 2024. Prelungirea plafonării prețului RCA e programată să intre în vigoare la 1 ianuarie.
Legea concurenței permite prelungirea termenului
HG 1.191/2024, prin care s-a stabilit actuala plafonare, prevede că prețurile RCA se mențin la același nivel „până la data de 31 decembrie 2024”.
În decembrie 2023, când s-a stabilit continuarea măsurii, Guvernul a stabilit prelungirea plafonării prețului RCA cu șase luni, dar legislația în vigoare nu permite asta, iar hotărârea apărută atunci prelungește acest termen doar cu trei luni. Potrivit reprezentanților Guvernului, „Legea concurenței permite prelungirea termenului într-o situație excepțională cu șase luni de zile, dar după aceea se poate pe prelungi această excepție numai pe module de câte trei luni de zile”.
O altă măsură adoptată de Guvern
O altă măsură adoptată de Executiv se referă la investiţii în infrastructura rutieră. „Continuăm să aprobăm mari investiţii în infrastructura rutieră. Finanţăm cu aproape un miliard de lei realizarea unui drum de legătură pentru municipiul Târgovişte şi 180 de milioane lei la Drumul ocolitor pentru municipiul Dej”, a mai transmis premierul.
Guvernul va aproba şi modernizarea Uzinei Mecanice Cugir, un proiect de 410 milioane de lei, iar Marcel Ciolacu a explicat că efectul acestei investiţii ”va fi creşterea eficienţei activităţii şi asigurarea producţiei la standarde NATO”.