Investigația CE privind rolul TikTok în alegeri, în impas. Care sunt piedicile

Investigația CE privind rolul TikTok în alegeri, în impas. Care sunt piedicileComisia Europeană. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Comisia Europeană a confirmat miercuri că a primit o solicitare din partea autorităţilor române de a deschide „o investigaţie formală privind rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul directivei sale ce reglementează social media, Digital Services Act (DSA). „Monitorizăm îndeaproape evoluţiile”, a declarat Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, adăugând că UE „poate deschide proceduri”, dacă are „dovezi la dispoziţie”, relatează POLITICO menţionând însă că acest caz pune Comisia Europeană într-o situaţie dificilă.

România a cerut UE să investigheze modul în care TikTok a gestionat subiectul alegerilor, după victoria total neaşteptată a ultranaţionalistului Călin Georgescu. Autorităţile de la Bucureşti au constatat „diverse nereguli” în ceea ce priveşte campaniile electorale de pe TikTok, scrie POLITICO.

Solicitarea ANCOM

Comisia Europeană supraveghează respectarea de către TikTok a noului regulament DSA al blocului comunitar, care stabileşte normele privind modul în care marile platforme online moderează conţinutul, inclusiv în campaniile politice.

Oficialii români au alarmat puternica autoritate de reglementare a reţelelor sociale din Uniunea Europeană cu privire la nereguli pe TikTok în timpul primului tur al alegerilor prezidenţiale naţionale. Autoritatea naţională de reglementare în domeniul comunicaţiilor, ANCOM, a informat Comisia Europeană încă de marţi că TikTok „nu a reacţionat rapid” la solicitările de securizare a alegerilor, se arată într-un comunicat de presă.

Problemele au fost deja „aduse în atenţia Comisiei Europene în ultimele luni” şi din nou marţi, a declarat autoritatea română de reglementare. Oficialii au semnalat „diverse nereguli legate de conţinutul distribuit ilegal” pe TikTok şi au solicitat platformei să ia măsuri pentru a se asigura că alegerile s-au desfăşurat „în condiţii legale”, dar platforma nu a răspuns în mod adecvat, a spus aceasta.

Surpriza Călin Georgescu

TikTok se află sub o presiune tot mai mare pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic în România, după ce votul prezidenţial din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită creşterii sale bruşte pe TikTok, explică POLITICO.

Marţi, un important deputat european a cerut ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări, iar ONG-urile româneşti au solicitat Comisiei să analizeze dacă TikTok şi alte platforme au respectat legislaţia europeană privind reţelele sociale.

Cazul românesc pune Comisia Europeană într-o situaţie dificilă, deoarece investigarea rolului TikTok în modul în care s-a desfăşurat votul ar putea fi considerată o ingerinţă în alegerile naţionale, notează POLITICO. Românii vor merge la urne pentru alegerile parlamentare în acest weekend şi pentru al doilea tur al scrutinului prezidenţial pe 8 decembrie.

Ar fi o intervenție în alegerile naționale

„Comisia nu intervine în alegerile naţionale şi încearcă să asigure, în limitele competenţelor sale, condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi candidaţii”, a declarat Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Experţii analizează acum modul în care Georgescu - care a adunat peste 370.000 de urmăritori pe contul său de TikTok - şi-a gestionat creşterea bruscă în sondaje, analizând activitatea din jurul profilului său online.

Călin Georgescu

Călin Georgescu. Sursa foto: Instagram

„Credem că TikTok a fost folosit în mod abuziv şi a permis să fie folosit în mod abuziv de el (Georgescu) şi de o armată de conturi false care au fost folosite pentru a servi scopului său”, a declarat Bogdan Manolea, director executiv al Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet.

Alţii au indicat folosirea unor influenceri care nu şi-au etichetat conţinutul drept publicitate plătită. Publicitatea politică plătită este interzisă de TikTok.

TikTok spune că rapoartele speculative

Premierul român Marcel Ciolacu a intervenit marţi, spunând că finanţarea campaniei lui Georgescu pe TikTok trebuie să fie verificată: „Este un sistem, nu ştiu cât de legal este, am înţeles cum a fost folosit sistemul. Sursa de finanţare, în opinia mea, trebuie urmărită, follow the money”, a îndemnat el.

Reacţionând, purtătorul de cuvânt al TikTok de la Bruxelles, Paolo Ganino, a declarat: „Rapoartele extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare, deoarece majoritatea candidaţilor au avut o prezenţă pe TikTok, iar câştigătorii şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale în afară de a noastră”.

Ganino a adăugat că platforma „a încheiat un parteneriat proactiv cu Comisia Electorală pentru a lansa un Centru Electoral în aplicaţie, pentru a oferi informaţii electorale fiabile comunităţii (TikTok) din România. Nu acceptăm anunţuri politice plătite şi solicităm tuturor să respecte directivele noastre comunitare pe care le aplicăm în mod continuu”, a dat asigurări Ganino.