Audieri în Parlament pe subiectul majorării tarifului la gaze. Ședința ANRE amânată pentru ziua de vineri
- Ana Munteanu
- 27 noiembrie 2024, 11:27
Republica Moldova. Parlamentul va desfășura săptămâna viitoare audieri publice la subiectul situației din domeniul energetic. Anunțul a fost făcut miercuri de deputatul Radu Marian, președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Decizia vine după ce Societatea de Acțiuni (SA) Moldovagaz a depus o cerere de majorare a tarifului la gazele naturale cu circa 40%.
Cine va participa la audieri
La audieri vor fi invitate instituțiile și întreprinderile din sector. „Moldovagaz a depus o cerere de majorare a tarifului la gazele naturale. Desigur, suntem în așteptarea deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Acest anunț al companiei, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni, mai ales având în vedere că unii responsabili din domeniu făceau declarații optimiste cu privire la situația energetică acum câteva luni”, a afirmat Radu Marian.
Radu Marian a menționat că în cadrul acestor audieri, participanții își propun „să clarifice motivele care au dus la această solicitare de majorare neașteptată și să identifice soluții pentru a reduce, pe viitor, riscul unor ajustări bruște ale tarifelor”.
Deputatul a anunțat că data exactă a audierilor parlamentare va fi anunțată după decizia ANRE.
Ședința ANRE, amânată pentru ziua de vineri
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat marți că SA Moldovagaz a depus o cerere de ajustare a prețurilor la gazele naturale. SA Moldovagaz a argumentat că solicitarea vine în condițiile unei „creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”.
Membrii Consiliului de Administrare al ANRE urmau să se întrunească miercuri în ședință pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale. În dimineața zilei de astăzi, ANRE a anunțat că ședința a fost amânată pentru ziua de vineri.
„Ținând cont de necesitatea examinării și analizei a unui volum mare de informații aferente proiectului de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, ANRE amână ședința publică de azi, pentru vineri. Ședința va începe la ora 10:00”, a precizat instituția.
SA „Moldovagaz” a depus marți la ANRE o cerere de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale cu circa 40%. Reprezentanții SA Moldovagaz, susțin că urmare a majorării prețurilor la gaz pe piața internațională, devierile tarifare ale companiei ar putea crește considerabil. Acestea ar ajunge la 400 milioane de lei (circa 20 mil de euro).
Ultimul dată, tariful pentru gazele naturale a fost ajustat în luna mai 2024. Noile tarife ar urma să fie puse în aplicare începând cu 1 decembrie 2024.