Veste bună pentru șoferi. RAR a făcut marele anunț

Veste bună pentru șoferi. RAR a făcut marele anunțRegistrul Auto Român. Sursa foto: rarom.ro

Registrul Auto Român(RAR) vine cu o veste bună. Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională. În urmă cu câteva zile, activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în camera serverelor”. Instituţia a anunțat că activitatea staţiilor ITP autorizate a fost reluată în condiţii normale.

RAR vine cu vești bune

„Începând din dimineaţa zilei de marţi, 26.11.2024, a redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice, iar activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la staţiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecţiei, desigur în cazul în care maşina este declarată “admis””, precizează reprezentanţii RAR.

Control ITP

ITP. Sursa foto: Arhiva EVZ

Se poate desfășura activitatea şi în atelierele TLV

Angajaţii RAR au început deja să introducă în sistemul informatic documentele procesate offline în perioada în care am avut înreruperi în funcţionarea bazelor de date, iar clienţii le vor primi şi în format fizic în cel mai scurt timp. Se poate desfășura activitatea şi în atelierele TLV, acei agenţi economici care montează, repară şi verifică tahografe sau limitatoare de viteză.

Inspecția Tehnică Periodică, ITP

ITP. Sursa foto: Alessio Andrea Balza | Dreamstime.com

A fost restabilit şi schimbul de date cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări. Această instituţie poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale RAR. Clienţii care au în continuare nelămuriri sau au nevoie de diferite date, pot suna la call-center (021/9672), secţiunea “Informaţii”.

RAR a anunțat un incident tehnic neprevăzut

Registrul Auto Român a anunțat joi că un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR. Joi, instituția a spus că încearcă să rezolve problema cât mai repede și că îi va ține pe șoferi la curent.

Ne puteți urmări și pe Google News