Ucraina a lovit pentru prima oară cu rachete britanice. Reacție vehementă a rușilor

Ucraina a lovit pentru prima oară cu rachete britanice. Reacție vehementă a rușilorStorm Shadow. Sursa foto: x.com

Ucraina a tras pentru prima oară rachete de tip Storm Shadow, de fabricaţie britanică, împotriva unor ţinte din Rusia, transmite Financial Times (FT), care citează o sursă militară din Occident la curent cu această operaţiune.

Acest atac vine la o zi după ce Ucraina a folosit rachete balistice americane de tip ATACMS împotriva teritoriului rus. Zilele trecute, președintele Joe Biden a autorizat pentru prima dată utilizarea de către armata ucraineană a sistemului cunoscut sub numele de ATACMS pentru a-și apăra forțele în regiunea Kursk din Rusia,

Rachetele de tip Storm Shadow au o rază de acţiune de 250 până la 500 de kilometri.

Ele pot permite armatei ucrainene să lovească puncte nevralgice din spatele poziţiilor ruse, în vederea destabilizării frontului.

Se pare că fragmente de rachetă de tip Storm Shadow au fost găsite în apropierea satului Marino, în regiunea rusă Kursk.

Guvernatorul regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a anunţat că apărarea antiaeriană rusă a doborât două rachete ucrainene.

Storm Shadow

Storm Shadow. Sursa foto: x.com

Rusia, imposibil de învins

Rusia va riposta împotriva ţărilor NATO care facilitează atacurile cu rachete cu rază lungă de acţiune pe care Ucraina le lansează împotriva teritoriului rus, a declarat şeful serviciului de informaţii externe al Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin.

Serghei Narîşkin a declarat că schimbările anunţate de preşedintele Vladimir Putin la doctrina nucleară a Rusiei înseamnă că este de fapt imposibil ca Rusia să fie învinsă pe câmpul de luptă.

„Duşmanii noştri sunt obligaţi să admită că determinarea preşedintelui rus de a apăra ferm interesele fundamentale ale ţării prin toate mijloacele disponibile îngustează spaţiul de manevră pentru Washington şi Bruxelles”, a declarat el într-un interviu pentru revista „Naţionalnaia oborona”(Apărarea naţională).

Ajutorul NATO va fi pedepsit

„Încercările unor aliaţi NATO individuali de a participa la asigurarea unor posibile lovituri cu rază lungă de acţiune cu arme occidentale pe teritoriul rusesc nu vor rămâne nepedepsite”, a afirmat Narîşkin.

„Elitele politico-militare din Occident devin din ce în ce mai conştiente de seriozitatea intenţiilor Rusiei şi de necesitatea unei mai mari reţineri în acţiunile lor pentru a evita implicarea într-un conflict militar direct cu ţara noastră, care ar putea avea consecinţe catastrofale pentru ei”, a mai spus Narîşkin.

Consiliul Naţional de Securitate al SUA a anunţat că nu vede niciun motiv pentru ajustarea posturii nucleare a SUA, însă Narîşkin susţine că schimbările la doctrina nucleară rusă, pe care Putin le-a anunţat pentru prima dată în septembrie, au fost „întâmpinate cu precauţie” în Occident.

„Ei înţeleg că ajustările anunţate de V.V. Putin devalorizează în mare măsură eforturile Statelor Unite şi ale NATO de a provoca o „înfrângere strategică” ţării noastre, iar extinderea planificată a listei de motive pentru utilizarea armelor nucleare exclude efectiv posibilitatea unei victorii asupra forţelor armate ruse pe câmpul de luptă”, a punctat şeful spionajului rus.