ECDE avertizează cu privire la utilizarea excesivă de antibiotice în UE
- Iuliu Vlădescu
- 20 noiembrie 2024, 08:47
ECDE avertizează cu privire la utilizarea excesivă de antibiotice în UE: „este necesar să inversăm tendința”.
Prea multe antibiotice
Potrivit unui studiu publicat luni de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), Uniunea Europeană trebuie să intensifice eforturile pentru a opri utilizarea inutilă a antibioticelor la toate palierele de asistență medicală, cu scopul de a evita nivelurile periculoase de rezistență microbiană.
Rezistența la antibiotice a contribuit la aproape 5 milioane de decese în 2019, iar experții în sănătate avertizează că, până în 2050, peste 39 de milioane de oameni ar putea muri din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice.
Infecții care evoluează și „păcălesc” antibioticele
Experții sunt îngrijorați de faptul că, pentru a rezista efectelor medicamentelor, bacteriile, virusurile, ciupercile și paraziții evoluează făcând ca infecțiile să fie mai greu de tratat.
Principala cauză a rezistenței este utilizarea excesivă sau incorectă a antibioticelor.
Cel mai recent raport ECDC, care analizează consumul de antibiotice în UE în 2023, relevă că eforturile de reducere a utilizării acestora sunt insuficiente: în perioada cuprinsă între 2019 și 2023, nicio țară din UE nu a înregistrat vreo tendință semnificativă de diminuare a cantității utilizate.
În ciuda unor progrese, „Europa continuă să meargă într-o direcție greșită”, a declarat Pamela Rendi-Wagner, directorul ECDC, în timpul prezentării datelor.
Tendința de a utiliza antibiotice este în creștere
Din cele 24 de state membre care au furnizat date consistente pe parcursul perioadei, 14 - Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovacia și Slovenia - au înregistrat în 2023 un consum de antibiotice mai mare comparativ cu cel din 2019. Raportul evidențiază și o creștere a utilizării antibioticelor de rezervă în spitale. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca aceste antibiotice să fie folosite doar ca ultimă soluție pentru tratamentul infecților cauzate de organisme multirezistente.
(Articol de Marta Iraola Iribarren, Euronews; Traducerea: Cătăina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)