Dosarul pretinsului cărăuș al lui Ilan Șor, prins cu 550 de mii de euro în valiză, a ajuns la Curtea de Apel

Dosarul pretinsului cărăuș al lui Ilan Șor, prins cu 550 de mii de euro în valiză, a ajuns la Curtea de ApelSursa foto: PCCOCS

Republica Moldova. Procurorii au contestat decizia primei instanțe în cazul bărbatului prins cu 550 de mii de euro nedeclarați la vamă. Suspectat de afiliere cu Ilan Șor, acesta a fost achitat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În timp ce acuzatorii spun că hotărârea este una injustă, instanța menționează că vina bărbatului nu a putut fi dovedită.

Procurorii au depus contestație la Curtea de Apel

Acuzatorii, nemulțumiți de decizia instanței de fond, au contestat-o la Curtea de Apel Chișinău, în data de 18 noiembrie. Aceștia spun că „probatoriul acestui dosar de contrabandă au fost examinate și apreciate eronat de instanța de judecată”.

„În privința bărbatului, care în octombrie 2023 a sosit din România, prin vama Sculeni, cu 550.000 euro, fără să-i declare, așa cum o cere legea, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat o sentință de achitare. Acuzatorii de stat consideră că circumstanțele faptice și probatoriul acestui dosar de contrabandă au fost examinate și apreciate eronat de instanța de judecată, prin sentința din 13 noiembrie”, se arată într-un comunicat PCCOCS.

CSM cere examinarea acțiunilor magistratei Ialanji

Vina bărbatului învinuit de contrabandă nu ar fi fost dovedită, declară prima instanță.

„Instanța a stabilit că vina învinuitului nu a fost dovedită. Nici în ceea ce privește intenția de comitere a infracțiunii de contrabandă. Nici în legătură cu implicarea altor persoane în comiterea pretinsei infracțiuni. Instanța a constatat că învinuitul, om de afaceri în România, înregistrează venituri de milioane anual. Totodată, instanța nu a stabilit prezența vreunei probe de legături sau afilieri cu grupul politic sau organizațional „Șor””, menționează Judecătoria Chișinău.

Inspecția judiciară va examina acțiunile magistratei Arina Ialanji. Totul, după ce un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a depus o sesizare.

Sursa foto: captură video PCCOCS

Cu 550 de mii de euro în valiză

Incidentul la punctul de trecere Sculeni s-a produs aproximativ un an în urmă. Bărbatul, care are 60 de ani, a ajuns la intrarea în Republica Moldova dimineața devreme.

Acesta era  la volanul unei mașini de lux. Bărbatul le-a spus inspectorilor vamali că a revenit în Republica Moldova, pentru a-și vizita mama. Totodată, întrebat dacă are ceva de declarat, a răspuns că nu. Totuși, ofițerii de la Serviciul Vamal i-au verificat mașina. În portbagaj a fost găsită valiza cu peste jumătate de milion de euro.

Banii erau ascunși sub stofa de protecție a valizei. În compartimentul superior și-a depozitat lucruri personale, în special haine.

Potrivit Codului penal, contrabanda comisă în astfel de circumstanțe se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani.