România cumpără 32 de avioane F-35. Camera Deputaților a adoptat proiectul

România cumpără 32 de avioane F-35. Camera Deputaților a adoptat proiectulAvioane F-35. Sursă foto: Facebook

România cumpără 32 de avioane F-35. Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care permite României achiziționarea a 32 de avioane F-35. Proiectul merge la Senat, care este for decizional.

România cumpără 32 de avioane F-35

Proiectul de lege pentru realizarea capabilității operaționale de apărare aeriană prevăzută în Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generația a V-a, F-35”, faza I, și unele măsuri privind derularea contractelor Guvern la Guvern specifice Programului Fireign Military Sales a fost aprobat cu 195 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și o abținere.

Camera Deputaților

Camera Deputaților. Sursă foto: facebook.com/cameradeputatilor

Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, Faza I, şi unele măsuri privind derularea contractelor Guvern-Guvern specifice Programului Foreign Military Sales.

avioane f-35

Sursa foto Arhiva EVZ

Ce prevede actul normativ

Actul normativ prevede atribuirea de Guvernul României către Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA) pentru achiziţionarea a 32 de avioane, motoare, muniţii, suport logistic iniţial, acces permanent la lanţul global de suport al F-35, echipamente şi servicii pentru şi de instruire a personalului navigant de aviaţie, a personalului de sprijin şi a personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, echipamente criptografice cu regim special, asistenţă de specialitate, precum şi realizarea de proiecte de cooperare industrială constând în transfer de tehnologie sau produse.

Cine asigură fondurile necesare

Fondurile necesare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, sau prin împrumuturi ori garanţii de împrumuturi oferite de Guvernul SUA sau printr-o combinaţie a acestora. De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială.