Ucraina şi Rusia, primul pas către pace. Detaliul de care depinde totul

Ucraina şi Rusia, primul pas către pace. Detaliul de care depinde totulRăzboi Ucraina-Rusia. Sursa foto: pixabay

Conflictul din Ucraina ar putea consemna, în curând, o premieră. Kievul și Moscova încearcă să ajungă la o înțelegere care ar putea însemna un prim pas către negocieri de pace mai ample.

Ucraina şi Rusia sunt în discuţii preliminare pentru oprirea loviturilor reciproce asupra infrastructurii energetice, conform Financial Times (FT).

Kievul încearcă să reia negocierile mediate de Qatar, care au fost aproape de un acord în luna august, dar care au fost întrerupte după invazia ucraineană din regiunea rusă Kursk.

"Există discuţii"

"Există discuţii cu privire la instalaţiile energetice”, a declarat un diplomat cu privire la negocieri.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luna aceasta că un acord pentru protejarea instalaţiilor energetice ar putea semnala disponibilitatea Rusiei de a se angaja în negocieri de pace mai ample.

Moscova şi Kievul au redus deja frecvenţa atacurilor asupra infrastructurilor energetice în ultimele săptămâni, ca parte a unei înţelegeri la care au ajuns agenţiile lor de informaţii, potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt.

Odată cu apropierea iernii, Ucraina se confruntă cu provocări grave din cauza atacurilor masive cu rachete ruseşti care au decimat aproape jumătate din capacitatea sa de generare a energiei.

Ţara se bazează în prezent în mare măsură pe instalaţiile sale nucleare şi pe importurile de energie de la partenerii europeni.

Totul depinde de ofensiva din Kurk

Atât Kievul, cât şi Moscova au acceptat anterior că oprirea atacurilor asupra reţelei energetice ucrainene şi a capacităţii de rafinare a petrolului din Rusia este în interesul lor reciproc.

Însă este puţin probabil ca Putin să cadă la o înţelegere până când forţele ruse nu vor scoate trupele ucrainene din regiunea Kursk, unde acestea controlează încă aproximativ 600 km² de teritoriu.

Cu toate acestea, Ucraina intenţionează să continue să lovească ţinte, inclusiv rafinării de petrol, tocmai pentru a presa Rusia să participe la discuţii.

Kievul afirmă că nu are alte pârghii pentru a-i forţa pe ruşi să negocieze.

Invazia din Kursk a determinat Moscova să se retragă din negocieri în luna august, chiar în momentul în care oficialii începuseră să planifice o întâlnire față în față la Doha.

Război în Ucraina ziua 881

Război în Ucraina Sursa foto: X

Acord tacit

Alte încercări de a negocia un acord au eşuat şi în trecut. Toamna trecută, Kievul şi Moscova au ajuns la un „acord tacit” de a nu-şi ataca reciproc instalaţiile energetice.

Ca urmare, Rusia s-a abţinut astă-iarnă să atace infrastructura energetică a Ucrainei.

Ca parte a campaniei ucrainene, cel puţin nouă dintre cele 32 de rafinării importante ale Rusiei au fost lovite de la începutul anului 2024.

Serghei Vakulenko, de la Centrul Carnegie pentru Rusia şi Eurasia, a declarat că, la apogeul atacurilor din mai, 17% din capacitatea de rafinare a Rusiei a fost afectată, dar că cea mai mare parte a acesteia a fost reparată între timp.

Ucraina, lăsată în beznă

În schimb, răspunsul Rusiei la atacurile Kievului a aruncat o mare parte din Ucraina în beznă şi a redus capacitatea de generare a energiei cu jumătate din necesarul Ucrainei de a trece peste iarnă. Kievul s-a dovedit incapabil să restabilească pe deplin această capacitate.

Putin a declarat săptămâna trecută că Rusia este dispusă să ia în considerare doar „variante de acorduri de pace bazate pe realităţile din teren”. Anterior, el a cerut Ucrainei să cedeze controlul deplin asupra a patru regiuni de pe linia frontului, pe care Moscova le ocupă doar parţial, la pachet cu o reducere completă a sancţiunilor occidentale.

Ucraina consideră că aceste condiţii nu reprezintă un punct de plecare pentru nicio potenţială negociere de pace.