Kievul a anunțat că a arestat un voluntar al Organizației Națiunilor Unite (ONU) acuzat de spionaj pentru Moscova. Angajatul ONU „comunica cu un ofițer al FSB”, au explicat autoritățile din Ucraina.
Voluntar ONU, spion pentru regimul Putin
Justiția de la Kiev a anunțat că a arestat un ucrainean care lucra ca voluntar pentru Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (PAM), acuzat de „spionaj” pentru forțele ruse, în estul țării, zona în care trupele lui Vladimir Putin duc cele mai intense lupte pentru a ocupa teritoriul Ucrainei.
„Sub pretextul voluntariatului, trădătorul spiona pozițiile forțelor de apărare din sectorul Pokrovsk”, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) într-un comunicat citat de La Libre Belgique.
De la începutul invadării Ucrainei de către regimul Putin din Rusia, în februarie 2022, Kievul a deschis mai multe anchete pentru colaborare și trădare, acuzații care pot duce la pedepse grele cu închisoarea.
Ce s-a găsit în telefonul suspectului
„În timpul perchezițiilor, SBU a confiscat telefonul mobil al deținutului, cu o conversație anonimă într-un serviciu de mesagerie, pe care acesta îl folosea pentru a comunica cu un ofițer al FSB”, serviciul de informații rus, continuă comunicatul.
SBU a declarat că voluntarul, în vârstă de 34 de ani, avea misiunea de a identifica pozițiile forțelor ucrainene și ale artileriei acesteia în și în jurul orașului Pokrovsk, pe care Rusia le-ar putea ținti apoi cu lovituri cu drone sau cu bombe ghidate.
De luni de zile, Moscova câștigă teren spre Pokrovsk, un nod logistic din regiunea estică Donbas, pe care forțele ucrainene încearcă să-l protejeze împotriva unei armate ruse mai numeroase și mai bine echipate.
Potrivit SBU, suspectul, aflat deja în arest, „riscă închisoarea pe viață cu confiscarea bunurilor sale”.
Secretarul general al ONU, plecăciuni în fața lui Putin
Dezvăluirea Serviciului de Securitate al Ucrainei vine la câteva zile după ce controversatul secretar general al ONU, Antonio Guterres, s-a întâlnit cu Vladimir Putin, la summitul BRICS de la Kazan. Întâlnirea și plecăciunile făcute de Gutteres în fața autocratului de la Kremlin, căutat pentru crime de război de Curtea Penală Internațională, au stârnit critici în întreaga lume.
În același timp, ONU este în centrul unui scandal declanșat după ce s-a descoperit că angajați ai agenției Națiunilor Unite din Gaza au participat, alături de teroriștii palestinieni din Hamas, la masacrul și atrocitățile comise de aceștia în Israel, lucru pe care conducerea organizației a fost nevoit să-l recunoască, dar pe care a încercat să-l minimalizeze.
(Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)