Șapte formațiuni politice plus una pot intra în parlamentul de la Sofia
- Iuliu Vlădescu
- 25 octombrie 2024, 15:27
Șapte partide politice ar urma să intre în următoarea a 51-a Adunare Națională de la Sofia. De asemenea, este posibil ca și o altă formațiune politică să treacă pragul electoral de 4 la sută, potrivit unui studiu al tendințelor electorale realizat de agenția sociologică Alpha Research, cu trei zile înainte de alegerile anticipate de duminică din Bulgaria.
Cine ar putea intra în parlamentul de la Sofia
GERB-SDS își păstrează poziția de lider. Partidul lui Boiko Borisov a reușit să atingă un nivel ridicat de mobilizare în rândul susținătorilor săi și să-și asigure un avantaj confortabil în fața opozanților.
GERB încheie campania cu un sprijin de 26,5% dintre cei ferm deciși să voteze, iar primul loc pe care ei îl ocupă este una dintre puținele certitudini la alegerile care vor avea loc duminică în Bulgaria.
Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată (PP-DB) (14,9%) și formațiunea Vâzrajdane / Renașterea (14,2%) continuă să își dispute locul doi. Ambele formațiuni se confruntă cu provocări.
PP-DB nu a reușit încă să recăștige sprijinul alegătorilor care s-au retras în luna iunie. Formațiunea Vâzrajdane se confruntă cu o concurență din partea formațiunilor poziționate în nișa radical-populistă, precum formațiunea „Există un Astfel de Popor” (ITN) și formațiunea "Mech"/ "Sabie".
Luptă dură între aripile Mișcării pentru Drepturi și Libertăți
Printre cele mai aprige bătălii se numără cea dintre cele două aripi ale Mișcării pentru Drepturi și Libertăți. Cu o săptămână înainte de alegeri, pozițiile Alianței pentru Drepturi și Libertăți a lui Ahmed Dogan (7,9%) și ale aripii din jurul lui Delian Peevski - Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți - Un Nou Început (7,4%) sunt aproape la egalitate.
Alianța pentru Drepturi și Libertăți are o rezervă mai mare de alegători indeciși, în timp ce Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți - Un Nou Început are poziții instituționale mai puternice în rândul primarilor așezărilor în care este concentrat votul turcilor și musulmanilor bulgari. Rămâne neclar și cum va evolua votul în străinătate, notează Alfa Research.
Partidul Socialist Bulgar - Stânga Unită (7,2%) și formațiunea Există un Astfel de Popor (6,1%) sunt ceilalți doi participanți care completează tabloul parlamentului cu șapte partide. Ambele formațiuni, însă, înregistrează un grad relativ scăzut de mobilizare, instabilitate și o potențială dinamică în sprijin.
Partide sub pragul electoral
Sub pragul de 4%, dar cel mai aproape de aceasta sunt formațiunile „Sabie” (3,8%), „Bulgaria Albastră” (2,7%) și „Măreție” (2,6%). Deși ar putea fi nevoie de un minim record de 80.000 de voturi pentru a intra în parlament, este puțin probabil ca două partide să le poată aduna.
Cel mai probabil este ca doar una dintre aceste formațiuni să profite de votul emoțional și de protest care "migrează", potrivit Alpha Research.
O opțiune pentru alegătorii care au de gând să protesteze rămâne și varianta „Nu susțin pe nimeni”, către care se orientează aproximativ 3% dintre cei care au decis să meargă la vot.
Cu un parlament cu șapte partide, GERB și PP-DB pot fi aproape de majoritate și pot căuta sprijinul unui al treilea partener pentru formarea guvernului. Având în vedere solicitările de până acum din partea celor două formațiuni, situația pare încă greu de rezolvat.
Cu toate acestea, așteptările alegătorilor sunt fără echivoc pentru găsirea unei variante pentru un guvern politic. Un nou eșec ar face ca întreaga clasă politică să fie delegitimată, notează agenția sociologică.
Când vor fi alageri la Sofia
30% - 32% dintre cei chestionați au spus că sunt pregătiți să meargă la vot duminică. Aceasta înseamnă o prezență la vot de aproximativ 2 milioane de alegători. În unele locuri, este posibil să se mobilizeze un vot de protest sau de penalizare, care poate crește ușor participarea, dar nu există indicii că se poate ridica un val mai serios, subliniază Alpha Research.
O tendință de remarcat este absența aproape completă a unei campanii electorale din partea partidelor. Mai mult de jumătate dintre cei chestionați (56%) spun că nu se simte că vin alegerile. Alți 17% au spus că această campanie a fost una pașnică. Doar 14% cred că există tensiuni și conflicte, iar alți 13% spun că sunt oferite diferite stimulente pentru a se vota, ceea ce vorbește de cumpărare de voturi.
Studiul Alpha Research a fost realizat în perioada 20 - 23 octombrie. S-a realizat din fondurile proprii ale agenției sociologice, iar 1.000 de cetățeni adulți din toată Bulgaria au fost chestionați prin interviuri directe la domiciliul respondenților, potrivit Mediapool.
(Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)