Începe procesiunea de Sfântul Dumitru. Programul complet al manifestărilor religioase
- Emma Cristescu
- 24 octombrie 2024, 08:16
Programul manifestărilor religioase de Sfântul Dumitru. Procesiunea religioasă „Calea Sfinţilor”, cu sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie, va avea loc joi, între orele 12,00 şi 13,00, în Capitală.
Procesiunea religioasă „Calea Sfinţilor” are loc astăzi
Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul: Catedrala Patriarhală - Str. Patriarhiei - Bulevardul Regina Maria - baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii).
A doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” - Nou cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă - baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii). Ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei cu delegaţia din Cipru purtând racla cu moaştele Sfântului şi Dreptului Lazăr şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.
Când va fi depusă racla cu moaște
La ora 12,45, va avea loc primirea raclei cu moaştele Sfântului şi Dreptului Lazăr de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preafericitul Părinte Gheorghe, arhiepiscopul Ciprului, la Altarul de Vară.
La ora 13,15, racla cu moaştele Sfântului şi Dreptului Lazăr va fi depusă spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini, alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie.
Programul manifestărilor religioare de Sfântul Dumitru
De vineri până duminică, slujbele vor fi oficiate în Altarul de Vară, astfel: Sfânta Liturghie va avea loc între orele 09:30-12:30, iar Slujba Privegherii, între orele 17:00-21:30 (cu excepţia zilei de sâmbătă, 26, când se va desfăşura în intervalul orar 16:00-19-00).
Duminică, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfânta Liturghie va avea loc între orele 09:30-13:00 şi va fi oficiată de către Preafericitul Daniel, Patriarhul României şi Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, alături de Ierahii Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în Altarul Mare de Vară.