Răsturnare de situație în cazul lui Dan Diaconescu. Denunțătorul ar fi fost constrâns de angajați ai SIPA

Răsturnare de situație în cazul lui Dan Diaconescu. Denunțătorul ar fi fost constrâns de angajați ai SIPASursa foto: Captură video

Denunțătorul din dosarul lui Dan Diaconescu lansează acuzații la adresa unor angajați ai SIPA(DGPA). Acesta susține că ar fi fost pus să mărturisească strâmb împotriva fostului prezentator tv.

Noi detalii din dosarul lui Dan Diaconescu. Denunțătorul s-a răzgândit

Sub pretextul că i-ar face o favoare lui DD, denunțătorul ar fi fost pus să mărturisească strâmb în instanță. Constrângerile ar fi venit din partea unor angajați ai SIPA (actuala Direcție Generală de Protecție și Anticorupție).

Presiunile ar fi avut loc în timp ce acesta se afla încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. În mărturisirile făcute de denunțător apare serviciul SIPA, care a fost desființat. Conform spuselor bărbatului, structura ar exista sub o altă formă.

Amenințări subtile

Teodor-Nicolae Manolescu este patronul firmei la care erau angajate tinerele implicate în dosarul lui Dan Diaconescu. Prezentatorul a fost acuzat că ar fi întreținut relații intime cu ambele surori, în condițiile în care acestea nu aveau 18 ani.

Miercuri, patronul a declarat în fața judecătorilor constănțeni că tinere nu se prostituau. În plus, DD nu ar fi avut vreo discuție legată de serviciile sexuale cu prezentatorul.

Totodată, Manolescu a subliniat că tinerele i-ar fi înapoiat lui Diaconescu suma de 2.500 de lei. Banii ar fi fost împrumutați pentru ca cele două minore să își achite restanțele și chiria.

Dan Diaconescu

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Mai mult, una dintre tinere a precizat că nu a cerut bani de la fostul patron de televiziune.

„Trei civili s-au prezentat că  sunt SIPA... Mi-au zis ca sunt oameni grei, sa nu ma pun cu ei: 'Ai grijă ce spui. Ai o fetiță de crescut'... Mi-au zis să zic ca fetele sunt prostituate, astfel incat sa fiu de partea dlui Diaconescu”, a declarat Manolescu.

În plus, bărbatul susține că ar fi fost supus acestor presiuni în timp ce starea sa de sănătate era precară.Totodată, lucrătorii SIPA i-ar fi spus că declarațiile l-ar ajuta pe DD.

„Eu când am dat declarația aveam 662 glicemia, aveam cancer, trebuia să urmez citostatice, mi-au luat tensiunea”, a menționat el.

Transportat alături de doi dintre indivizii respectivi

În drumul de la Penitenciarul Poarta Albă spre Poliție, patronul ar fi discutat în dubă cu cei doi indivizi menționați.

„Au început să îmi spună despre faptul că au ascuns o cameră de filmat, despre ce s-a întâmplat, și mi-au zis că trebuie să zic de fete că sunt prostituate”, a mai spus acesta.

La termenul recent, procurorul a adus în prim plan subiectul lucrătorilor de la SIPA.

„Cei trei care zice dl procuror că nu exista. Cei trei de la SIPA”, ar fi menționat procurorul de ședință.

Conform avocatului lui DD, procurorul de ședință a fost Alin-Mihaiță Mocioi de la PJ Constanta, arată Lumea Justiției.