Aberant. Tânără reținută pentru furt, după ce a aruncat la gunoi imprimanta uitată de polițiști
- Maria Pană
- 17 octombrie 2024, 13:51
O studentă a fost reținută pentru că ar fi furat imprimanta mobilă a unor polițiști, doar că lucrurile nu au stat chiar așa. Fata s-a trezit cu mascații acasă, care i-au percheziționat domiciliul
Reținut pentru un furt, greu de demonstrat
O studentă de 22 de ani trece prin clipe cumplite după ce a fost acuzată că ar fi furat imprimanta mobilă a unor polițiști. ”În fapt, la data de 10 octombrie 2024, poliţiştii Capitalei din cadrul Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în jurul orei 12.30, o tânără în vârstă de 22 de ani a sustras un bun mobil, aparținând unui echipaj de poliție, pe o stradă din Sectorul 2.
La data menționată, la scurt timp după ce a fost sancționată contravențional, tânăra a sustras o imprimantă din dotarea polițiștilor, căzută de pe plafonul autospecialei pe partea carosabilă, punându-i pe polițiști în imposibiltatea de a intra în posesia bunului respectiv, atunci când aceștia s-au întors la locul evenimentului. Prejudiciul cauzat fiind estimat la aproximativ 2.750 de lei”, spun polițiștii. Ce s-a întâmplat de fapt?!
A luat imprimanta și a aruncat-o la gunoi
Imprimanta a căzut de pe mașina polițiștilor, iar fata a luat-o și a aruncat-o la gunoi. Polițiștii s-au întors la locul faptei, dar imprimanta nicăieri. Ulterior, fata și-a chemat niște prieteni și a încercat să recupereze imprimanta. Cu toate acestea, aparatul nu a mai fost de găsit. Drept urmare s-a trezit cu poliția la ea acasă pentru a-i face percheziție, ca să recupereze imprimanta. Aceasta nu a mai fost găsit, drept urmare fata a fost reținută pentru 24 de ore.
Avocatul acesteia acuză un abuz al poliției. „Consider că cei doi agenți de poliție care au pierdut acest dispozitiv încearcă să scape de cercetare, găsind vinovatul. Cu siguranță e un abuz, nu e o faptă penală. Cel puțin daca se va dovedi cu siguranță nu e vorba de furt. Recomandarea mea e să ne îndreptam împotriva organului de cercetare penală pentru că e cel puțin exagerată aceasta măsură, dacă nu abuzivă, chiar ilegală”, a explicat avocatul fetei, Mihai Răvescu.