Lovitură grea pentru PNL, de la BEC și CAB. Egalitatea de gen îi lasă fără candidați pentru diaspora

Lovitură grea pentru PNL, de la BEC și CAB. Egalitatea de gen îi lasă fără candidați pentru diaspora Decizie CAB. Sursa foto: pixabay

Curtea de Apel București a admis, ieri, apelul Biroului Electoral care a respins lista candidaților PNL diaspora la alegerile parlamentare din decembrie. BEC a motivat că PNL nu îndeplineşte condiţia privind prezenţa femeilor pe liste. Liberalii au încercat astăzi să obțină revocarea deciziei prin "calea extraordinară de atac".

Deşi Curtea de Apel Bucureşti a consemnat ieri faptul că decizia este definitivă, liberalii au mai avut o portiță și atacat hotărârea printr-o cale extraordinară de atac. Liberalii au pretins că regula este de a pune femei pe lista generală, nu neapărat pe fiecare circumscripție în parte,

Curtea de Apel a respins lista din nou

Fără succes, însă. Curtea de Apel a respins, și de această dată, lista candidaților PNL la alegerile parlamentare în diaspora.

Decizia Biroului Electoral a fost motivată de încălcarea reglementărilor privind egalitatea de șanse. Listele de candidați nu respectau prevederile din Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați și legislația electorală.

Astfel, PNL nu va avea candidați pe buletinele de vot în diaspora la alegerile parlamentare din 1 decembrie, lucru care ar putea cântări serios la rezultatele finale.

Rareș Bogdan

Rareș Bogdan. Sursă foto: Facebook

Încălcare a normelor legale

Egalitatea de gen și reprezentarea echitabilă a femeilor în politică sunt subiecte tot mai dezbătute, iar absența femeilor pe listele de candidați ale PNL a fost considerată o încălcare a normelor legale.

Legea prevede că „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi”.

Alegerile parlamentare din acest an vor avea loc pe 1 decembrie, între cele două tururi ale scrutinului prezidențial.

Astfel, pe 24 noiembrie este programat primul tur al alegerilor prezidențiale, iar pe 8 decembrie se va derula turul doi.

Revista presei