Cinci pași simpli pentru un look perfect la orice eveniment
- Iuliu Vlădescu
- 8 octombrie 2024, 19:42
Să obţii un look elegant, de seară, adecvat pentru nunţi, petreceri, aniversări sau evenimente mondene nu trebuie să se transforme într-o corvoadă. Poţi să arăţi glam şi fără eforturi sau cheltuieli mari, cu pregătiri ce nu îţi consuma toată ziua şi fără vizite la saloane. Tot ce trebuie să faci este să descoperi ce anume ţi se potriveşte şi să foloseşti trucurile potrivite ca să îţi pregăteşti ţinută, părul şi machiajul acasă.
Află de mai jos cum să obţii un look perfect la orice eveniment în doar 5 paşi simpli:
Descoperă-ţi stilul vestimentar
Va fi mult mai uşor să îţi creezi un look de ocazie atunci când îţi descoperi stilul vestimentar. Stilul vestimentar potrivit pentru tine este cel ce îţi pune în valoare personalitatea, silueta şi care te ajută să îţi exprimi creativitatea. Bineînţeles, contează foarte mult să te îmbraci adecvat ocaziei, însă este important şi că ţinutele, machiajul şi coafura să te reprezinte.
Ca să îţi descoperi stilul vestimentar, e o idee bună să începi prin a te documenta. Găseşti articole, cărţi, dar şi specialişti ce oferă consultanta în acest domeniu. Toate aceste lucruri te pot ajuta să descoperi ce ţi se potriveşte şi ce te reprezintă.
Caută ţinutele potrivite
Odată ce ţi-ai descoperit stilul vestimentar, începe prin a cumpăra câteva rochii sau ţinute de ocazie, pe care să le ai în dulap. Nu este niciodată greşit să ai 2-3 rochii elegante la îndemână, pe care să le foloseşti la evenimente de toate tipurile. Poţi opta atât pentru rochii elegante, cât şi pentru ţinute din două piese. Dacă nu ai idee să alegi, probează cât mai multe piese.
Când alegi ţinutele de ocazie pe care să le păstrezi în dulap, nu ţine cont de trenduri. Îţi doreşti piese clasice, adecvate stilului tău, cât mai versatile. Rochiile elegante în nuanţe de negru, bej sau roşu, cu croi clasic, din materiale de calitate, reprezintă alegeri înţelepte.
Învaţă să îţi coafezi părul acasă
Fie că îmbraci un costum din două piese, fie că îmbraci o rochie sau o salopetă elegantă, vei avea nevoie de o coafură pe măsură. Asta nu înseamnă neapărat o coafură complicată, însă va trebui să îţi stilizezi părul astfel încât să se potrivească cu ţinuta şi evenimentul. Există o mulţime de coafuri uşor de realizat acasă, pentru care nu trebuie să mergi la salon. Spre exemplu, îţi poţi face bucle sau onduleuri lejere şi acasă, cu ajutorul unei perii rotative sau al unui ondulator.
Poţi căuta pe internet tutoriale care să te înveţe să realizezi coafuri elegante, mai ales că găseşti sute de variante din care să alegi.
Îngrijeşte-ţi pielea
O piele îngrijită şi sănătoasă îţi va permite să aplici uşor aproape orice tip de make-up, ceea ce înseamnă mai puţin timp dedicat pregătirilor pentru evenimente. Asigură-te că îţi hidratezi tenul cum se cuvine şi că foloseşti produsele potrivite pentru acesta. Poţi apela şi la mici trucuri înainte de evenimente, precum o exfoliere uşoară, o mască hidratanta sau un tratament facial cu o săptămână sau două înainte.
Îndreaptă-te către un make-up uşor de aplicat
Există o mulţime de machiaje uşor de realizat acasă, ce se pretează pentru evenimente speciale. Nu trebuie neapărat să foloseşti produse high-end sau să aplici tehnici complicate. Axează-te pe produsele de bază şi aplicarea lor corectă, de la fond de ten şi până la pudră, concealer sau blush. Machiajul ochilor se poate realiza şi el rapid, fie că optezi pentru un smokey eye în nuanţe de maro, fie că optezi pentru un cât eye.
Asortează machiajul cu rochia eleganta sau cu ţinuta aleasă şi nu uita să adaugi şi accesorii pentru un look complet.
Un look de ocazie reuşit se poate obţine şi acasă dacă mizezi pe simplitate. Învaţă să îţi faci un machiaj de seară uşor de realizat, coafează-ţi părul cu ondulatorul sau peria rotativă şi optează pentru ţinute adecvate stilului tău, pe care să le ai la îndemână în dulap.