Mama Cristinei de la Insula Iubirii nu o iartă pe „ispita” Diandra Moga. „Sunteți diabolici!”
- David Marinescu
- 7 octombrie 2024, 11:52
Scandalul declanșat după sezonul opt al emisiunii Insula Iubirii este departe de a se stinge. Au trecut câteva luni de când show-ul s-a încheiat, însă mama Cristinei, cea care și-a văzut căsnicia făcută praf după emisiune, o acuză pe ispita Diandra Moga că i-a distrus copilul. Diandra provoacă cu comentarii pe rețelele sociale despre căsnicia celor doi.
Insula iubirii: Scandal fără sfârșit
La câteva luni distanță de la emisiunea intens comentată în România, scandalul continuă în jurul Diandrei Moga, ispita de la Cluj, acuzată că a contribuit la divorțul dintre Cristina și Andrei.
Diandra este cea care l-a ispitit pe Andrei Rotaru, în cadrul emisiunii, iar deznodământul a fost cum nu se poate mai dramatic.
Andrei și Cristina au divorțat după 10 ani de căsnicie.
Telenovela însă continuă și mama Cristinei de la Insula Iubirii a lansat recent un mesaj dur la adresa Diandrei Moga.
Ce mesaj a transmis mama Cristinei
Cristina și Andrei au confirmat că după încheierea emisiunii „Insula Iubirii” au divorțat.
Mama Cristinei, afectată de faptul că și-a văzut fiica înșelată la televizor, nu poate trece peste necazul fiicei sale și o vede pe Diandra Moga principala vinovată pentru despărțirea celor doi. Ea a transmis un mesaj dur:
„Victimizarea e prea târzie, doar pentru imagine. Dar imaginea ai arătat-o pe insulă. Ați distrus sufletul copilului meu și acum vă dați filozofi. Rușine amândurora. Sunteți grețoși și diabolici”, este mesajul transmis de Tanța Blonda, mama Cristinei, scrie știridecluj.ro
Ispita Diandra, comentarii pe rețelele sociale
Mesajul mamei Cristinei vine însă după o serie de comentarii pe care Diandra Moga le-a făcut în spațiul online despre Andrei Rotaru și căsnicia acestuia.
Ispita de la Cluj a vorbit despre problemele pe care le-a văzut în căsnicia celor doi, dar și despre motivele pentru care ea și Andrei nu au putut să își continue relația și după Insula Iubirii.